- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Grevă majoră în aeroporturile din Marea Britanie în prag de sărbători. Se anunță aglomerație și curse anulate de Crăciun

07 Dec, 23:58 • Claudia Simion
Angajații aeroporturilor din Marea Britanie au anunțat că pregătesc o grevă majoră de Crăciun. Se așteaptă ca în perioada sărbătorilor să fie o aglomerație uriașă în marile aeroporturile britanice și chiar să fie anulate zboruri.
Grevă majoră în aeroporturile din Marea Britanie în prag de sărbători. Se anunță aglomerație și curse anulate de Crăciun

Angajații de la frontiera aeroporturilor britanice și porturilor spun că vor intra în grevă în anumite perioade din decembrie. În tot acest timp, sindicatul cere guvernului să se întoarcă la masa negocierilor,

Luna trecută, circa 15.000 de membri ai sindicatului PCS (sindicatul funcționarilor publici – n.r.) au votat în favoarea grevei, în cadrul unei discuții legate de salarii, pensii, locuri de muncă și disponibilizări.

Citește și Criza bântuie Marea Britanie. Cifrele care dau coșmaruri cetățenilor de rând

Membrii sindicatului au confirmat că vir ieși în stradă în perioada 23-26 decembrie și în perioada 28-31 decembrie.

Grevele va afecta șase aeroporturi britanice: Birmingham, Cardiff, Gatwick, Glasgow, Heathrow (terminalele 2-5) și Manchester – precum și în portul Newhaven.

Grevă majoră în aeroporturile din Marea Britanie în prag de sărbători

Grevele vor avea un efect major asupra celor care folosesc serviciile publice din Marea Britanie, a transmis Mark Serwotka, secretarul general al sindicatului PCS.

Citește și Peste 65 de miliarde de euro au intrat în țară de la românii din diaspora! Cei mai mulți bani vin din Germania și Marea Britanie

„Am încercat de luni de zile să negociem, dar am fost ignorați”, a declarat Mark Serwotka, în cadrul unei conferințe de presă la Londra. „Nu a fost pus la dispoziție sau pus pe masă niciun ban”, a mai spus el.

Doi reprezentanți ai aviației au spus că pasagerii ar trebui să se aștepte la aglomerație, dar că sistemul va continua să funcționeze. Un șef de aeroport, potrivit The Telegraph, a spus că cel mai probabil vor fi curse anulate.

Urmărește Daily Business pe Google News