- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

În perioada Paștelui, consumul de ouă va crește cu 50%. Ultimele date publicate de specialiști

02 Apr, 17:45 • Bumbeneci Diana
Un român mănâncă în medie 30 de ouă în perioada sărbătorilor. În perioada Paștelui, consumul de ouă va ajunge la un nou prag record.
În perioada Paștelui, consumul de ouă va crește cu 50%. Ultimele date publicate de specialiști

Consumul de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale creşte cu aproximativ 50% faţă de o lună obişnuită. Ultimele date arată că un român mănâncă, în medie, aproximativ 30 ouă, susţine preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, conform Agerpres

Câte ouă vor consuma românii de Paște

„Ouăle provenite din fermele avicole din România sunt proaspete şi sigure, au cea mai bună trasabilitate dintre toate produsele agroalimentare prin marcarea pe coaja oului a codului care identifică ţara unde se produce, judeţul, codul fermierului, dar şi sistemul de creştere.

De asemenea, pe coaja oului se marchează şi data până la care trebuie consumat oul respectiv. În această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale, există suficientă ofertă de ouă de consum pe piaţă, chiar dacă aceasta creşte cu circa 50% faţă de o lună obişnuită, adică un român consumă 30 de ouă faţă de media lunară de 21 de ouă. Apreciem că oferta de ouă este asigurată în procent de 100% din producţie internă”, a declarat Ilie Van.

Te mai poate interesa și: Meteo de Florii și Paște 2023. ANM anunță cum va fi vremea până pe 1 mai

Ouă de Paște
Ouă de Paște

Acesta a precizat că producţia internă destinată consumului, fără ouăle de incubaţie, asigură un consum mediu anual pe cap de locuitor de 250 de ouă, ceea ce plasează România la nivel mediu european.

În ceea ce priveşte preţul mediu al ouălor la poarta fermei, pentru cele din categoria M+L, ambalate în cofrag de 30 de bucăţi, acesta a crescut în anul 2022 cu 33% faţă de 2021, în România, în timp ce preţul mediu european s-a majorat cu 44%, conform Observatorului Preţurilor la nivelul Uniunii Europene (UE).

„Preţul mediu la poarta fermei în anul 2022, în România, a fost cel mai mic preţ dintre toate statele membre. În săptămânile 9 – 11 din acest an preţul la poarta fermei a fost de circa 0,59 lei/ou faţă de 0,75 lei/ou media la nivelul UE. În continuare preţul la poarta fermei în România este printre cele mai mici din UE”, subliniază Ilie Van.

Potrivit informațiilor prezentate de Institutului Naţional de Statistică (INS) şi Ministerului Agriculturii, în România există 37 de milioane de găini ouătoare, din care 9 milioane în cele 248 de ferme avicole şi aproximativ 28 de milioane în gospodării individuale. Din aceste 9 milioane de găini existente în ferme, 57% produc ouă cu cifra „3” (găini crescute în baterii), 37% produc ouă cu cifra „2” (găini crescute în adăpost), 3,3% produc ouă cu cifra „1” (găini crescute în aer liber şi adăpost), 2,7% produc ouă cu cifra „0” (găini crescute în sistem ecologic).

Datele statistice mai scot în evidență și faptul că producţia totală de ouă din ultimii ani a fost cuprinsă între 5,5 şi 5,9 miliarde de ouă/an. Ultima raportare INS privind inflaţia şi indicele preţurilor de consum arată că ouăle s-au scumpit în februarie 2023, faţă de februarie 2022, cu circa 34%, iar faţă de decembrie 2022 cu 2,43%. În marile lanţuri de magazine ouăle se vând în această perioadă cu preţuri cuprinse între un leu şi 1,8 lei/bucată, în funcţie de sistemul de creştere.

Mai poți citi și: Drobul de miel gătit de chef Cătălin Scărlătescu. Ce ingredient secret folosește acesta și cât costă preparatul special pentru Paște

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi transport inclus
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi ...
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi