- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Incredibil! Un ton cu greutatea de peste 200 de Kg a fost vândut cu 270.000 de dolari

06 Jan, 20:17 • Bumbeneci Diana
Un ton de dimensiuni istorice a fost vândut la licitație în Tokyo. Suma oferită pe peștele gigant a fost de peste 270.000 de dolari.
Incredibil! Un ton cu greutatea de peste 200 de Kg a fost vândut cu 270.000 de dolari

Tonul roșu cu o greutate de 212 kg a fost vândut cu 36,04 milioane de yeni (aproximativ 271 mii dolari) la prima licitație din acest an de la Tokyo. A fost bătaie pe acest pește, deoarece deținerea lui este considerată prestigioasă pentru afacerea restaurantelor. Anunțul a fost făcut joi, de organizatorii licitației, conform Adevărul.

Ton vândut la preț record

Lotul vândut este ton din portul Oma din prefectura nordică Aomori. Anul acesta, prețul a fost destul de mic, dacă stăm să ne gândim la peștii vânduți în alți ani. Spre exemplu, în 2019, când a fost stabilit recordul absolut pentru astfel de tranzacții, tonul cu o greutate de 278 kg a fost vândut cu peste 3 milioane de dolari.

Citește și: Mai sunt și speranțe! La nivel mondial, prețurile alimentelor au continuat să scadă în 2023

În rândul reprezentanților industriei restaurantelor, se crede că achiziția lotului principal la prima licitație a anului va ajuta la desfășurarea cu succes a afacerilor. Mai mult, ce este cel mai interesant este faptul că se crede că licitația va duce la atragerea de clienți interesați de a încerca cel mai scump pește.

Cu puțin timp înainte, licitațiile aveau loc la celebra Piață Tsukiji. Ulterior, după lichidarea acesteia, locul de desfășurare a licitației a fost Piața Toyosu, un loc extrem de aglomerat, tranzitat de oameni de toate categoriile.

Tonul, la mare căutare

Tonul este o grupă de pești răpitori marini teleosteeni din familia Scombridae, ordinul Perciformes, pești de valoare gustativă și comercială. O caracteristică a lor este faptul că sunt pești buni înotători care se mișcă necontenit, ei ating o viteză 77 km/h. Corpul lor musculos este fuziform, iar înotătoarea codală este în formă de seceră. Temperatura corpului lor prin mișcarea necontenită este mai ridicat cu 1 grad Celsius decât a apei în care se găsesc.

Din cauza pescuitului excesiv această specie a dispărut din Marea Neagră. În România, consumul este foarte mare, iar în marketuri se comercializează la conservă, fiind preferatul românilor atunci când vine vorba despre salate de ton, paste cu ton sau alte specialități bazate pe carne de pește, el fiind recomandat de nutriționiști și în dietele alimentare.

Ai mai putea citi și: A plouat cu amenzi în piețele agroalimentare din București! Ce nereguli majore au găsit oamenii legii

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult