Marcel Ciolacu a fost în această dimineață la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles pentru a-i vizita pe cei doi pompieri români răniți în exploziile de la Crevedia, informează ziare.com. Premierul a afirmat că starea unuia dintre pompieri evoluează bine și a reușit să discute cu acesta.
Marcel Ciolacu a anunțat că starea unuia dintre pompierii români răniți în exploziile de la Crevedia evoluează bine. Premierul spune că a reușit să vorbească cu el și să-l încurajeze să treacă cu bine peste această tragedie. Marcel Ciolacu spune că așteaptă vești bune și despre starea de sănătate a celui de-al doilea pompier român internat la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles. Liderul PSD menționează că a luat legătura cu soția lui și i-a asigurat tot sprijinul de care are nevoie în această perioadă.
Citește și despre următorul subiect: Victimele exploziei de la Crevedia, ajutate și de statul român. Marcel Ciolacu „Aşa cum am promis, acordăm 2.000 de euro” – VIDEO
„M-am bucurat să văd că starea de sănătate a unuia dintre pompierii noştri, un tânăr de 22 de ani, evoluează bine. A fost detubat şi urmează să iasă de la secţia ATI.
Am vorbit cu el şi l-am îmbărbătat să treacă cu bine peste această tragedie. Aşteptăm veşti bune şi despre starea de sănătate a celui de-al doilea pompier român îngrijit la Spitalul militar din Bruxelles.
Am vorbit cu soţia lui, am încurajat-o şi am asigurat-o de tot sprijinul nostru. Le doresc sănătate multă pompierilor noştri răniţi şi îi aşteptăm cu bine acasă”, declară Ciolacu.
Premierul a afirmat că a vorbit cu membrii familiilor care îi însoțesc pe cei doi pacienți români. El i-a asigurat de susținerea Guvernului pentru ca pompierii răniți să primească cele mai bune îngrijiri medicale.
Mai mult decât atât, liderul PSD le-a asigurat susținere financiară pe toată perioada tratamentului. Marcel Ciolacu a discutat și cu medicii și conducerea Spitalului Militar Regina Astrid din Bruxelles.
Premierul le transmite că este profund recunoscător întregii echipe medicale. În cele din urmă, i-a felicitat pentru răspunsul rapid oferit țării noastre.
„Sunt profund recunoscător medicilor şi întregii echipe medicale a Spitalului militar Regina Astrid din Bruxelles! I-am felicitat pentru răspunsul rapid oferit României, pentru înaltul profesionalism, umanitatea şi pasiunea pentru îngrijirea pacienţilor. România apreciază enorm acest sprijin şi este recunoscătoare pentru modul exemplar în care sunt trataţi pacienţii români!”, declară el.