Ministrul Sănătății din Germania, Karl Lauterbach, a solicitat revenirea la obligativitatea purtării măștii de protecție în țara sa, în contextul creșterii numărului de cazuri pozitive de coronavirus.
Karl Lauterbach a sfătuit guvernele din cele 16 landuri germane, responsabile de politicile de sănătate publică, să se folosească de prevederile legale extistente pentru a se reveni la măsuri mai stricte față de Covid.
„Dacă landurile ar putea conveni acum în legătură cu momentul optim pentru a face acest lucru, atunci, desigur, ar fi minunat. Valul de infectări care traversează acum o perioadă de creştere nu se va opri de la sine. Cineva trebuie să reacţioneze. Nu vrem să provocăm panică şi nu vrem nici să facem pe şeful suprem în faţa landurilor”, a spus ministrul Sănătății.
Cazurile au crescut din nou în Germania în ultima perioadă. Rata națională de incidență a infectărilor Covid, calculată la șapte zile, este de 793,8, a transmis agenția pentru controlul bolilor. Au fost luați în considerare doar rezidenții care au făcut test PCR oficial. În ultima vreme, însă, tot mai puțini apelează la testarea oficială pentru a detecta dacă sunt infectați sau nu cu Covid.
Și directoarea asociației medicilor Marburger Bund a făcut, miercuri, declarații asemănătoare cu ale ministrului Sănătății german.
„Landurile trebuie să reacţioneze în toate zonele în care numărul cazurilor creşte spectaculos, impunând obligativitatea de purtare a măştilor FFP2 în transportul public şi în spaţiile publice închise”, a declarat Susanne Johna pentru ziarele publicate de grupul media Funke.
Cetățenii din Germania urmează să fie încurajați să trateze cu seriozitate noile variante de Covid și să apeleze la măsurile de limitare a răspândirii, printr-o nouă campanie ce va fi lansată vineri de guvernul lor.
În prezent, în Germania e valabilă obligativitatea purtării măștii de protecție, însă doar în unitățile din domeniul sănătății, cum ar fi spitalele sau azilurile pentru bătrâni.
Citește și Reîncepe acordarea tichetelor de masă pentru cei care s-au vaccinat anti-COVID cu schemă completă