Scenariul sumbru al unui război Rusia-UE, descris de generalul britanic în retragere Sir Richard Shirreff, conturează o Europă nepregătită și vulnerabilă în fața ambițiilor expansioniste ale lui Vladimir Putin. Într-un editorial pentru Daily Mail, fostul comandant adjunct al NATO avertizează că Moscova deja duce un război hibrid împotriva Occidentului și că, în maximum doi ani, ar putea începe o confruntare armată directă, potrivit capital.ro.
Te-ar mai putea interesa și: NATO dă startul celui mai mare exercițiu naval din 2025
„Încetarea focului: chiar și cuvântul este de rău augur. Acordul intermediat de America pentru a opri masacrul de pe câmpul de luptă din Ucraina nu este un tratat de pace.
Este exact ceea ce implică – o încetare temporară a luptelor. Orice ar rezulta din negocieri, nu poate exista pace durabilă, nu atât timp cât Rusia intenționează să se extindă”, a scris Sir Shireff, într-un editorial publicat în Daily Mail.
El critică și schimbarea de direcție a politicii externe americane sub un posibil nou mandat Trump, considerând că aceasta ar putea submina sprijinul pentru aliații europeni și ar încuraja agresiunea rusă
„Pentru Putin, războiul său împotriva Occidentului a început deja, cu un baraj constant de minciuni și teorii ale conspirației care poluează rețelele sociale. Scopul său în ultimul deceniu a fost să destabilizeze democrațiile noastre, stârnind diviziuni și polarizând dezbaterile, cu un succes considerabil”, susține Shireff.
Generalul detaliază un scenariu ipotetic al invaziei, care ar începe printr-o operațiune „sub steag fals” în Donbas, urmată de o ofensivă rusă majoră și de un atac asupra statelor baltice, forțând NATO să intervină.
„Trebuie să pornim de la premisa că Trump este, intenționat sau nu, un agent rus. (…) Europa are, poate, doi ani pentru a se pregăti pentru o confruntare frontală cu Rusia și trebuie să fim pregătiți acum pentru războiul neconvențional de sabotaj, incendiere, atacuri cibernetice, propagandă și asasinat care va crea condițiile pentru un război pe scară largă.
Nu este o exagerare să spunem că sunt în joc zeci de milioane de vieți și supraviețuirea națională a Marii Britanii, Franței, Germaniei și a tuturor aliaților noștri adevărați”, a mai spus el.
De asemenea, el subliniază că Putin nu urmărește doar o victorie militară, ci și destabilizarea democrațiilor europene prin propagandă, atacuri cibernetice și infiltrare politică. În acest context, Shirreff susține că Europa trebuie să se pregătească urgent pentru un conflict total, fie el convențional sau hibrid.
„Scopul lui Putin este de a reuni Blocul Estic, din Bulgaria până în Polonia, sub un nou imperiu rus. Cu cât se poate face mai mult acest lucru prin subminarea democrației în loc de mijloace militare, cu atât va fi mai ușor”, susține el.
O parte din avertismentele generalului vizează direct România, Ungaria și Slovacia, țări pe care le consideră predispuse să evite un angajament militar direct în cazul unui război cu Rusia. În plus, el menționează și posibila influență a Moscovei în politica românească, referindu-se la Călin Georgescu, un politician populist de extremă dreapta, despre care susține că ar fi beneficiat de sprijinul unor agenți ruși în campania electorală de anul trecut.
„Georgescu a câștigat primul tur de scrutin anul trecut, dar a fost descalificat când serviciile de informații române au descoperit că sute de conturi TikTok care susțineau candidatura sa au fost create de agenți ruși.
Dar răul este făcut. Mii de susținători ai lui Georgescu au organizat proteste, fără îndoială stârnite de serviciul de informații militare al Rusiei, GRU”, a mai susținut el.
Te-ar mai putea interesa și: Cel mai simplu mod de a menține creierul sănătos. Medicul Vlad Ciurea: „Cum se spune în popor”