Romanian
 - 
ro
Știri externe

Populația din Canada a înregistrat o creștere istorică. Care sunt explicațiile

22 Mar, 23:26 • Lupu Alexandra
Canada este țara care a avut o creștere istorică în ceea ce privește nivelul populației în 2022. Iată care sunt explicațiile acestei constatări.
Populația din Canada a înregistrat o creștere istorică. Care sunt explicațiile

Populația din Canada a crescut cu peste un milion de persoane pentru prima dată în istorie, în 2022, relatează ziare.com. Datele au fost transmise pe parcursul zilei de astăzi, de oficiul de statistică al țării.

Populația din Canada, creștere uriașă

Oficiul de statistică al Canadei a relatat pe parcursul zilei de astăzi că populația din țară a înregistrat cea mai mare creștere din istorie în 2022. Mai exact, numărul a crescut cu până la 1.05 milioane de oameni, ajungând la 39.57 pe parcursul a 12 luni până la 1 ianuarie 2023. 96% din această majorare vine ca urmare a migrației internaționale, așa cum se constată din raportul transmis.

În aproximativ 26 ani, populația Canadei ar ajunge să se dubleze, dacă rata ar crește cu 2.7% în fiecare an. În prezent, țara își menține poziția în clasamentul țărilor care au înregistrat cea mai mare mărire demografică din G7. Canada depinde de imigrație pentru a-și susține economia, tocmai din acest motiv, guvernul liberal al premierului Justin Trudeau a încurajat fenomenul să revină la putere în 2015.

Te-ar putea interesa și următorul subiect: Europa, greu încercată de războiul din Ucraina și criza energetică. Creditele scumpe au prăbușit prețurile caselor

Au fost lansate, totodată, mecanisme speciale pentru a prelua temporar oamenii care sunt afectați de crizele provocate de războiul din Ucraina, cutremurele din Turcia și Siria sau instabilitatea din Afganistan. În 2022, Canada a primit 437.180 de imigrați, iar datele rezidenților nepermanenți a crescut cu 607.782 persoane.

Populația din Canada înregistrează cea mai mare creștere pentru prima oară în istorie
Populația din Canada înregistrează cea mai mare creștere pentru prima oară în istorie

Potrivit Ministerului canadian, imigrația reprezintă sursa creșterii mâinii de lucru aproape integral, în condițiile în care se prevede că fenomenul va reprezenta 30% din întreaga populație a țării până în 2036. În noiembrie 2022, guvernul lui Trudeau a anunțat că are un plan care va fi desfășurat pe trei ani, care prevede creșterea obiectivelor de imigrație anuală, astfel, în anul în curs 465.000 de persoane vor primi dreptul de ședere permanentă. Proiectul are în vedere ca numărul de astfel de cazuri să ajungă la cifra de 500.000 până în 2025.

Reprezentanții și-au exprimat în mai multe rânduri dorința de a crește numărul de imigranți, având în vedere că economia trebuie să fie stimulată, din moment ce sute de mii de oameni se pensionează. Îmbătrânirea populației canadiene este o problemă luată în serios de către responsabilii din Guvern. Conform datelor oficiale, dacă acum 50 ani, doar unul din opt oameni erau pensionari, lucrurile vor sta altfel până în 2035: atunci unul din trei vor avea încheiată activitatea profesională, în contextul în care tendința actuală ar rămâne persistentă.

Citește și despre următorul subiect: Poți vizita Europa GRATUIT! A fost anunțată lista românilor care pot fi eligibili pentru bilete gratuite de tren

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ce ți se oferă ca să mergi să profesezi ca medic într-un județ din România. “Înțeleg reținerea, dar condițiile sunt bune și vor deveni și mai bune”
Ce ți se oferă ca să mergi să profesezi ca medic într-un județ din România. “Înțeleg reținerea, ...
Cât a costat un apartament de 50 mp în Hong Kong luat de o româncă. De acea sumă, în România își lua 6 astfel de apartamente
Cât a costat un apartament de 50 mp în Hong Kong luat de o româncă. De acea sumă, în România își ...
Tehnologia care va înlocui panourile solare în producţia de energie. Cercetătorii japonezi au inventat un nou tip de celule fotovoltaice
Tehnologia care va înlocui panourile solare în producţia de energie. Cercetătorii japonezi au inventat ...
România ar putea avea un nou guvern după alegeri. Ilie Bolojan: „Sunt posibile noi majorităţi în Parlament, dacă preşedintele va intra în conflict cu majoritatea parlamentară”
România ar putea avea un nou guvern după alegeri. Ilie Bolojan: „Sunt posibile noi majorităţi în ...
Un lanț de modă închide toate cele 30 de magazine
Un lanț de modă închide toate cele 30 de magazine
Două zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap înainte de Paște. Au parte de mult noroc în Săptămâna Mare
Două zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap înainte de Paște. Au parte de mult noroc în Săptămâna ...
Prognoza meteo 12 aprilie. Vreme rece cu ninsori și viscol, apoi vremea se încălzește de Florii
Prognoza meteo 12 aprilie. Vreme rece cu ninsori și viscol, apoi vremea se încălzește de Florii
Adi Minune a recunoscut că și-a înșelat soția. Cum a reacționat Cati Simionescu: „A aflat, mi-a dat și câteva palme”
Adi Minune a recunoscut că și-a înșelat soția. Cum a reacționat Cati Simionescu: „A aflat, ...
Cine sunt românii care vor plăti facturi mai mici la curent electric și gaze
Cine sunt românii care vor plăti facturi mai mici la curent electric și gaze
Românii care vând online produse importate din China riscă amenzi usturătoare. Prejudicii de zeci de milioane de lei descoperite de ANAF
Românii care vând online produse importate din China riscă amenzi usturătoare. Prejudicii de zeci ...
Noile condiţii pentru primirea salariului minim de incluziune în 2025. Ce reguli trebuie îndeplinite
Noile condiţii pentru primirea salariului minim de incluziune în 2025. Ce reguli trebuie îndeplinite
Pască fără aluat. Rețeta unui preparat tradițional de Paște cremos și care se topește în gură
Pască fără aluat. Rețeta unui preparat tradițional de Paște cremos și care se topește în gură
VIDEO Piedone face senzaţie pe TikTok. Controalele şefului ANPC au devenit virale şi au strâns sute de milioane de vizualizări
VIDEO Piedone face senzaţie pe TikTok. Controalele şefului ANPC au devenit virale şi au strâns sute ...
Burse 2025. Elevii primesc 450 de lei bursă de merit și 300 de lei bursă de reziliență și tehnologică în aprilie. Când intră banii pe card
Burse 2025. Elevii primesc 450 de lei bursă de merit și 300 de lei bursă de reziliență și tehnologică ...
Anunț de ultimă oră pentru români! Se modifică pașapoartele. De când intră în vigoare noile schimbări
Anunț de ultimă oră pentru români! Se modifică pașapoartele. De când intră în vigoare noile ...
Cod rutier 2025: Ești amendat dacă pui pe gard semne de „Parcarea interzisă” sau „Loc rezervat”? Ce valoare juridică au
Cod rutier 2025: Ești amendat dacă pui pe gard semne de „Parcarea interzisă” sau „Loc rezervat”? ...
Unde călătoresc românii de Paște. Diaspora revine acasă, iar cei din țară optează pentru destinații europene
Unde călătoresc românii de Paște. Diaspora revine acasă, iar cei din țară optează pentru destinații ...
Trump sugerează o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, iar o decizie ar putea fi luată în funcţie de negocierile comerciale cu UE
Trump sugerează o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, iar o decizie ar putea fi luată ...