Romanian
 - 
ro
Știri externe

Magazine boicotate în semn de protest după creşterea preţurilor. Vânzările au scăzut aproape la jumătate: „Astăzi nu cumpărăm nimic”

31 Jan, 21:00 • Cornel Ghimeșan
În Croaţia a fost organizat un protest fără precedent, oamenii refuzând să cumpere orice produs din magazine sau de pe platformele online ca formă de protest împotriva creșterii prețurilor alimentelor și produselor de bază. La sfârşitul zilei de vineri, comercianţii au înregistrat o cifră de afaceri mai mică cu 42% faţă de o zi normală.
Magazine boicotate în semn de protest după creşterea preţurilor. Vânzările au scăzut aproape la jumătate: Astăzi nu cumpărăm nimic

Protest inedit în Croația. Acum o săptămână, pe 24 ianuarie, boicotul a dus la o scădere a vânzărilor cu 53%. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au indicat că prețurile alimentelor au crescut cu peste 30% în ultimii trei ani, iar unele produse au înregistrat creșteri semnificative, cum ar fi ouăle (58%) și pâinea (44%), transmite Agerpres.

Protest iniţiat de liderul mișcării „Hallo, Inspektore”

Apelul la boicot a fost lansat de Josip Kelemen, un lider al mișcării „Hallo, Inspektore”. Acesta a anunţat că este momentul ca vocea consumatorilor să fie auzită și să denunțe creșterea prețurilor, astfel că i-a îndemnat croații să boicoteze lanțurile de magazine Lidl, Eurospin și dm pentru o săptămână, începând cu 31 ianuarie.

„Astăzi nu cumpărăm nimic. Nici din magazine şi nici online. Nu facem nicio plată”, a cerut Josip Kelemen, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. „Consumatorii au devenit o pradă şi toată lumea ne vânează pentru că am rămas tăcuţi, până astăzi. Acum, vocea consumatorilor se face auzită, chiar şi dincolo de graniţe”, a precizat liderul asociaţiei „Hallo, Inspektore”, cel care a lansat mişcarea de protest printr-un prim apel la boicotarea magazinelor în data de 24 ianuarie, şi reluarea acţiunii în data de 31 ianuarie.

Citeşte şi: Medicul Virgiliu Stroescu dezvăluie ”secretele” alimentației care îl ține în formă la 76 de ani. ”Are vitamine formidabile și este de 10 ori mai sănătos”

Preţurile în Croaţia, care în 2024 a înregistrat cea mai puternică inflaţie din zona euro, au crescut cu 4,5% în luna decembrie, faţă de o medie de 2,4% în zona euro, la care Croaţia a aderat în 2023. Protestul a adus o reacție din partea autorităților croate, care au impus un preț maxim pentru 70 de produse de consum curent. În plus, mai multe rețele de magazine, precum Konzum și Kaufland, au anunțat reduceri de prețuri pentru sute de produse, ca răspuns la presiunile consumatorilor.

Citeşte şi: Ce se întâmplă cu facturile la energie de la 31 martie 2025. Furnizorii de energie spun că sumele prevăzute în proiectul de buget nu sunt suficiente pentru prelungirea plafonării

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult