Romanian
 - 
ro
Știri externe

Putin consimte la încetarea focului în Ucraina! Cele două condiții pe care le pune liderul de la Kremlin și pe care nu vrea să le negocieze

14 Mar, 08:35 • Stefan Simion
La finalul discuţiilor dintre Washington şi Kiev care au avut loc în Arabia Saudită, Donald Trump i-a propus lui Vladimir Putin să ordone încetarea focului pentru 30 de zile în Ucraina, timp în care să ducă negocieri cu Zelenski. În primă fază, Kremlinul a respins această propunere, argumentând că cele 30 de zile ar fi doar „un răgaz pentru trupele ucrainene”. Ulterior, Putin pare să se fi răzgândit, dar "răgazul" le va fi dat ucrainenilor doar în condițiile impuse de el.
Putin consimte la încetarea focului în Ucraina! Cele două condiții pe care le pune liderul de la Kremlin și pe care nu vrea să le negocieze

Vladimir Putin pune condiții pentru a opri temporar războiul din Ucraina. Liderul de la Kremlin vrea ca Zelenski să renunţe la aderarea la NATO şi la teritoriile ocupate.

„Suntem de acord cu propunerile de încetare a ostilităților. Dar credem că această încetare ar trebui să ducă la o pace pe termen lung și să abordeze cauzele inițiale ale acestei crize”, a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Acesta a consimțit la semnarea armistițiului cu câteva ore înainte de discuţia cu Steve Witkof, emisarul lui Trump, care face o vizită la Moscova pentru a negocia pacea.

Cele două condiții puse de Putin ca să oprească temporrar focul în Ucraina

Așadar, dacă vrea pace, Kievul ar trebui să renunţe la aderarea la NATO, dar şi la teritoriile ocupate parţial de ruşi în estul ţării.

Totodată, Trump a ameninţat Rusia cu noi sancţiuni dacă nu demarează negocierile cu partea ucraineană. În caz contrar, Rusia ar fi pasibilă de sancțiuni dure din partea SUA.

„Sigur, putem pune presiune. Pot lua măsuri financiare care ar fi foarte rele pentru Rusia. Ar fi devastator pentru Rusia. Dar nu vreau să fac asta, pentru că vreau să văd pace”, a declarat Donald Trump.

Citeste si Ideologul lui Putin anticipează „tulburări populare serioase” în România după ce CCR i-a invalidat candidatura lui Călin Georgescu: „Nu putem exclude că totul va duce la un nou război civil”

La rândul său, Volodimir Zelenski cere ca SUA să se asigure că Rusia este pregătită să oprească focul.

„Este esenţial ca partenerii noştri să se asigure că Rusia este pregătită să pună cu adevărat capăt războiului”, a declarat liderul de la Kiev.

Putin, în vizită în regiunea Kursk

În ultimele cinci zile, 24 de localităţi au fost eliberate în regiunea rusă Kursk, ocupată de ucraineni. Ultimul pe listă este oraşul Sudja. Pentru prima dată în tot acest timp, Vladimir Putin a mers în vizită în această zonă. Îmbrăcat în uniformă militară, a vizitat un centru de control folosit de forțele ruse și a ascultat un raport întocmit de Valeri Gherasimov, şeful Statului Major General. Șeful Armatei i-a spus că trupele ucrainene din regiunea Kursk sunt acum înconjurate.

Putin

Citeste si Trump îl pune la colț pe Putin! Amenințare dură. „Sanctiuni devastatoare” dacă războiul nu se oprește

„Sarcina noastră în viitorul apropiat, într-un timp cât mai scurt, este să înfrângem definitiv inamicul. Să eliberăm complet teritoriul regiunii Kursk! Şi v-aş ruga să vă gândiţi la crearea unei zone de securitate de-a lungul graniţei de stat în viitor”, a declarat Putin.

De asemenea, liderul rus a cerut ca militarii ucraineni să fie trataţi precum teroriştii. La scurt timp, Kievul a publicat imagini cu prizonieri de război executaţi cu mâinile la spate.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Testul de inteligență care vă pune atenția la detalii la încercare. Puteți observa două inimi ascunse în imagine în 7 secunde?
Testul de inteligență care vă pune atenția la detalii la încercare. Puteți observa două inimi ...
Cum se numește insula din Italia unde turiștii pot primi banii înapoi dacă nu e vreme bună. Primăvara e perioada ideală pentru a o vizita
Cum se numește insula din Italia unde turiștii pot primi banii înapoi dacă nu e vreme bună. Primăvara ...
Revolut lansează 3 funcții noi. Cum îți protejezi contul dacă ți se fură telefonul
Revolut lansează 3 funcții noi. Cum îți protejezi contul dacă ți se fură telefonul
Cel mai mare producător de zahăr din România a închis două fabrici. Ce se întâmplă cu cei aproape 270 de angajaţi
Cel mai mare producător de zahăr din România a închis două fabrici. Ce se întâmplă cu cei aproape ...
Care este peștele fără mercur pe care îl puteți mânca cât de mult doriți. Este delicios și se prepară ușor
Care este peștele fără mercur pe care îl puteți mânca cât de mult doriți. Este delicios și se ...
Peste 2.000 de concedieri la una dintre cele mai mari universități din lume, după tăierile bugetare anunțate de Trump
Peste 2.000 de concedieri la una dintre cele mai mari universități din lume, după tăierile bugetare ...
Noi reguli pentru plăţi şi transferuri bancare. Schimbări majore începând din mai 2025
Noi reguli pentru plăţi şi transferuri bancare. Schimbări majore începând din mai 2025
Tasta esențială pe care trebuie să o apesi la bancomat pentru a-ți proteja contul
Tasta esențială pe care trebuie să o apesi la bancomat pentru a-ți proteja contul
Ce sume iau Antonia și Alex Velea pentru un recital. Tariful colosal perceput pentru doar 40 de minute de cântat
Ce sume iau Antonia și Alex Velea pentru un recital. Tariful colosal perceput pentru doar 40 de minute ...
Veste proastă pentru milioane de clienți BRD. Avertisment despre banii ținuți în bancă
Veste proastă pentru milioane de clienți BRD. Avertisment despre banii ținuți în bancă
Banca românească care oferă bani și celor ce nu au bani în cont. Campania se încheie într-o săptămână
Banca românească care oferă bani și celor ce nu au bani în cont. Campania se încheie într-o săptămână
Zodiile care vor simți fericirea începând din 15 martie 2025. Sunt așteptate succese pe plan profesional și sentimental
Zodiile care vor simți fericirea începând din 15 martie 2025. Sunt așteptate succese pe plan profesional ...
George Simion și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale. La scurt timp de la depunerea dosarului la BEC, s-a înregistrat și prima contestație pe numele său
George Simion și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale. La scurt timp de la depunerea dosarului ...
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR! Deputatul nu a fost de acord cu faptul că formațiunea i-a susținut candidatura Anamariei Gavrilă
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR! Deputatul nu a fost de acord cu faptul că formațiunea i-a susținut ...
Pensii 2025. Pensionarele cu venituri mici vor primi un ajutor substanțial de la Guvern
Pensii 2025. Pensionarele cu venituri mici vor primi un ajutor substanțial de la Guvern
Marcel Ciolacu condiționează intrarea USR la guvernare de renunțarea Elenei Lasconi la cursa prezidențială: „Doamna Lasconi să se retragă, să-l susțină pe Crin Antonescu, iar eu n-am nicio problemă să fac un pas înapoi și să vorbesc cu colegii mei”
Marcel Ciolacu condiționează intrarea USR la guvernare de renunțarea Elenei Lasconi la cursa prezidențială: ...
Ilie Bolojan, despre amplasarea de focoase nucleare pe teritoriul României după modelul Poloniei: „Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente”
Ilie Bolojan, despre amplasarea de focoase nucleare pe teritoriul României după modelul Poloniei: „Ce ...
ANPC a închis restaurantul de la Camera Deputaților pentru 6 luni. S-au găsit gândaci și sute de kilograme de carne expirată
ANPC a închis restaurantul de la Camera Deputaților pentru 6 luni. S-au găsit gândaci și sute de ...