România își consolidează poziția în industria globală a apărării printr-un parteneriat strategic între Oves Enterprise și Overwatch Aerospace. Oves Enterprise, o companie românească specializată în soluții software pentru sectorul aerospațial și militar, va integra tehnologia sa avansată de inteligență artificială, Nemesis AI, în dronele produse de Overwatch Aerospace, utilizate deja de guvernul britanic și în operațiuni din Ucraina, potrivit capital.ro.
Nemesis AI promite să transforme capabilitățile dronelor prin funcții avansate de recunoaștere a țintelor, navigație autonomă și operare în medii ostile fără semnal GPS sau radio. Această tehnologie include „supersenzor fusion”, care combină date de la mai mulți senzori pentru a furniza o imagine detaliată a câmpului de luptă, sporind eficiența dronelor în misiuni complexe.
Te-ar mai putea interesa și: Fragmente de drone rusești găsite pe teritoriul României. Experții de la Apărare și Interne vor face cercetări fața locului
Overwatch Aerospace produce drone de ultimă generație, inclusiv modele loitering și VTOL (Vertical Take-Off and Landing), care combină avantajele elicopterelor și avioanelor convenționale. Prin integrarea Nemesis AI, aceste drone vor putea evita autonom obstacole, detecta și intercepta amenințări aeriene și folosi un sistem avansat de poziționare bazat pe hărți digitale.
CEO-ul Oves Enterprise, Mihai Filip, a subliniat că acest parteneriat consolidează poziția companiei ca furnizor global de soluții AI pentru sectorul militar. Înființată în 2015 la Cluj-Napoca, Oves Enterprise s-a extins rapid internațional, cu birouri în Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA și Norvegia.
„Semnarea acestui memorandum strategic cu Overwatch Aerospace ne consolidează poziţia ca furnizor internaţional de soluţii software de inteligenţă artificială pentru industriile aerospaţială şi militară. Overwatch Aerospace este o companie recunoscută internaţional pentru inovaţie şi eficienţă în condiţii reale de luptă, având parteneriate guvernamentale majore.
Suntem încrezători că integrarea Nemesis AI va îmbunătăţi considerabil performanţele operaţionale ale acestor drone şi va deschide noi oportunităţi de colaborare strategică internaţională”, a declarat Mihai Filip, CEO Oves Enterprise.
Te-ar mai putea interesa și: Un nou atac cu drone în Ucraina, lângă frontiera cu România. Populaţia din Tulcea, avertizată cu mesaje Ro-Alert