Romanian
 - 
ro
Știri externe

Rusia vrea ca NATO să nu-și mai respecte promisiunile făcute în 2008 la București: „Este inacceptabilă”

18 Feb, 23:27 • Cornel Ghimeșan
Rusia vrea ca NATO să renunțe la promisiunea făcută în 2008, în care spunea că într-o zi va oferi Ucrainei statutul de membru al alianței militare conduse de SUA, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Rusia vrea ca NATO să nu-și mai respecte promisiunile făcute în 2008 la București: „Este inacceptabilă”

Declarația a fost făcută de Maria Zaharova în timp ce Serghei Lavrov, ministrul pe care îl reprezintă, Serghei Lavrov, este la întâlnirea cu înalți oficiali americani din Arabia Saudită (aici LIVE), unde se discută despre Ucraina și reluarea relațiilor SUA-Rusia.

Aderarea Ucrainei la NATO e inacceptabilă pentru Rusia, iar un simplu refuz al NATO de a accepta Ucraina nu este suficient pentru Rusia, a mai adăugat ea.

„Aderarea Ucrainei la NATO este inacceptabilă pentru noi. Ea reprezintă o amenințare gravă la adresa securității noastre și va avea consecințe catastrofale pentru întreaga Europă”, a susținut purtătoarea de cuvânt a MAE.

Rusia cere ca NATO să renunțe la decizia luată în 2008 la București

„Este demn de remarcat faptul că un refuz de a accepta Kievul în NATO nu este suficient”, a afirmat Zaharova, citată de Reuters.

„Alianța trebuie să anuleze promisiunile de la București din 2008”, a declarat ea, adăugând că, „altfel, această problemă va continua să otrăvească atmosfera de pe continentul european”.

Citește și România, jucător-cheie în reconstrucția Ucrainei. Ilie Bolojan: Ne vom implica activ și în consolidarea relațiilor cu Republica Moldova

Țările membre NATO au anunțat, la summitul de la București, că vor ajuta Ucraina și Georgia să devină membre, dar fără a stabili o dată sau un program pentru a ajunge acolo.

În declarația summitului de la București s-a afirmat că „NATO salută aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei și Georgiei de a deveni membre ale NATO. Am convenit astăzi că aceste țări vor deveni membre ale NATO”.

Dmitri Peskov a mai spus că e dreptul suveran al Ucrainei să decidă dacă dorește să adere la Uniunea Europeană, dar poziția Moscovei e cu totul alta când este vorba de alianțe militare.

Întrebat dacă Ucraina ar putea adera într-o zi la Uniunea Europeană, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Acesta este dreptul suveran al oricărei țări”.

Citește și Concedieri colective la o mare companie aeriană. Aproape 2000 de oameni rămân fără loc de muncă

„Vorbim despre procese de integrare și integrare economică. Și aici, desigur, nimeni nu poate dicta nimic niciunei țări, iar noi nu vom face acest lucru”, a spus Peskov.

Peskov a adăugat, totuși, că poziția Rusiei e diferită atunci când vine vorba de aderarea Ucrainei la alianțe militare. „Există o poziție complet diferită, desigur, atunci când este vorba despre securitate şi alianţe militare. Abordarea noastră aici este alta şi este binecunoscută”, a declarat Peskov.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult