- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Statele membre OMS vor elabora primul acord global privind pandemiile. „Un pas major spre o lume mai sigură”

08 Dec, 09:06 • Gabriela Andreescu
Pandemia de Covid-19 le-a determinat pe statele lumii membre ale Organizației Mondiale a Sănătății să decidă că următoare eventuală pandemie nu le va prinde nepregătite. De aceea, au demarat negocierile asupra unui proiect de acord global pentru a combate mai bine următoarea pandemie. Aceste negocieri vor începe la sfârşitul lui februarie 2023, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Statele membre OMS vor elabora primul acord global  privind pandemiile. „Un pas major spre o lume mai sigură”

Cele 194 de state membre ale OMS, reunite la Geneva timp de trei zile, au convenit „să elaboreze primul proiect al unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic menit să protejeze lumea împotriva viitoarelor pandemii”, potrivit unui comunicat, citat de Agerpres. „Acest proiect preliminar conceptual al acordului privind pandemia, ancorat în Constituţia OMS, va fi discutat de statele membre” pe 27 februarie 2023, a precizat organizaţia.

Cele 194 de state membre ale OMS vor elabora primul acord global privind pandemiile

Anunţul a fost făcut la doar câteva zile de la a treia aniversare a apariţiei COVID-19 în China, înainte ca acesta să se răspândească în întreaga lume, provocând cea mai gravă pandemie din ultima sută de ani. Pandemia de COVID-19 a făcut milioane de morţi, a costat trilioane de dolari şi a scos la suprafaţă inegalităţile în accesul la îngrijire şi medicamente. Şi ea continuă să lovească.

Biroul organismului interguvernamental de negociere, care este format dintr-un delegat din fiecare cele şase regiuni ale OMS, va fi însărcinat să elaboreze textul sau „proiectul zero” care va servi drept bază pentru negocierile statelor membre.

Citește și: Putin susține tot mai mult un atac nuclear! „Noi considerăm armele de distrugere în masă, arma nucleară, ca un mijloc defensiv”

Cele 194 de state membre ale OMS vor elabora primul acord global privind pandemiile
Cele 194 de state membre ale OMS vor elabora primul acord global privind pandemiile

Procesul de a găsi un acord pentru combaterea pandemiei a fost lansat în unanimitate de membrii OMS la sfârşitul anului 2021, planul fiind adoptarea unui text obligatoriu din punct de vedere juridic în primăvara lui 2024.

„Decizia de a ne încredinţa sarcina de a elabora un pre-proiect de acord privind pandemia reprezintă un pas major spre o lume mai sigură”, a declarat Roland Driece, unul dintre membrii Biroului organismului internaţional de negociere.

Colega sa Precious Matsoso a afirmat, la rândul său, că „reprezentanţii guvernamentali au subliniat că orice viitor acord privind pandemie va trebui să ia în considerare echitatea, să consolideze pregătirea, să asigure solidaritatea, să promoveze o abordare a întregii societăţi şi a întregului guvern şi să respecte suveranitatea ţărilor”.

„Sunt multe lucruri care trebuie să se schimbe înainte de a-l valida. Este acelaşi lucru pentru multe state membre – probabil cele mai multe”, a declarat jurnaliştilor negociatorul-şef american, Pamela Hamamoto, referindu-se la „proiectul zero”

Peter Sands, care conduce Fondul global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei, considera că „existenţa unui tratat frumos (…) va avea doar un impact parţial asupra eficienţei răspunsului nostru”

Citește și: Premierul Ciucă şi cancelarul Austriei, o ultimă discuție telefonică despre aderarea României la spaţiul Schengen

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Incendiu devastator într-un club din Sighișoara, în noaptea de Crăciun. Peste 150 de oameni au fugit din calea flăcărilor!
Incendiu devastator într-un club din Sighișoara, în noaptea de Crăciun. Peste 150 de oameni au fugit ...
Șoferii români în alertă! Prețurile RCA explodează. Cine va plăti peste 1000 de euro în următoarele luni
Șoferii români în alertă! Prețurile RCA explodează. Cine va plăti peste 1000 de euro în următoarele ...
Casa din filmul ”Home Alone”, vândută la șapte luni după ce a fost scoasă la vânzare
Casa din filmul ”Home Alone”, vândută la șapte luni după ce a fost scoasă la vânzare
Horoscop 26 decembrie 2024. Zodia care primește o veste groaznică de la o rudă
Horoscop 26 decembrie 2024. Zodia care primește o veste groaznică de la o rudă
Crăciunul din 2025: 4 zile libere pentru români. Cum ne vom răsfăța cu vacanțe anul viitor!
Crăciunul din 2025: 4 zile libere pentru români. Cum ne vom răsfăța cu vacanțe anul viitor!
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar ...
Afaceri insolite care aduc profituri de 100%. Ce este „Terapia cu coșciuge” şi cum verifică „damele de control” o căsnicie
Afaceri insolite care aduc profituri de 100%. Ce este „Terapia cu coșciuge” şi cum verifică ...
BMW confirmă vânzarea de automobile de lux rușilor, în ciuda sancțiunilor internaționale
BMW confirmă vânzarea de automobile de lux rușilor, în ciuda sancțiunilor internaționale
Șase pietoni, printre care doi minori, izbiți de un șofer beat și posibil drogat în Argeș
Șase pietoni, printre care doi minori, izbiți de un șofer beat și posibil drogat în Argeș
A doua zi de Crăciun: Ce e interzis să faci în ziua Soborului Maicii Domnului. Tradiții, superstiții și interdicții
A doua zi de Crăciun: Ce e interzis să faci în ziua Soborului Maicii Domnului. Tradiții, superstiții ...
Cum a pierdut Anamaria Prodan sume incredibile la jocuri de noroc, la 20 de ani: „Mi-am vândut un apartament”
Cum a pierdut Anamaria Prodan sume incredibile la jocuri de noroc, la 20 de ani: „Mi-am vândut un ...
Geanta unei angajate de-a lui Pescobar și-a pierdut geanta în București. Patronul Tavernei Racilor oferă o sumă record persoanei ce o înapoiază
Geanta unei angajate de-a lui Pescobar și-a pierdut geanta în București. Patronul Tavernei Racilor ...
Horoscop. Cele trei zodii care vor străluci în noaptea de Revelion. Toate privirile se vor aținti asupra lor
Horoscop. Cele trei zodii care vor străluci în noaptea de Revelion. Toate privirile se vor aținti ...
Proprietarii de mașini vor trebui să plătească mai mulți bani de la 1 ianuarie 2025. Tarifele se majorează considerabil
Proprietarii de mașini vor trebui să plătească mai mulți bani de la 1 ianuarie 2025. Tarifele se ...
Un bolid de lux a intrat frontal într-o mașină de poliție, în Maramureș. Trei agenți au fost grav răniți în noaptea de Crăciun
Un bolid de lux a intrat frontal într-o mașină de poliție, în Maramureș. Trei agenți au fost grav ...
Ce fac acum starurile din filmul „Singur Acasă”. S-au confruntat cu traume, dependență de droguri și eșecuri pe plan profesional
Ce fac acum starurile din filmul „Singur Acasă”. S-au confruntat cu traume, dependență de droguri ...
Elicea unei centrale eoliene aproape că s-a prăbușit peste un cămin de bătrâni din Constanța. 72 de vârstnici au fost evacuați
Elicea unei centrale eoliene aproape că s-a prăbușit peste un cămin de bătrâni din Constanța. ...