SUA și Ucraina vor semna vineri, la Washington, acordul privind resursele minerale ale țării invadate de ruși acum trei ani.
Informația a fost confirmată de un oficial de la Kiev citat de agenția AFP, informează agerpres.
„Responsabilii guvernamentali lucrează la detalii. (…) Avem în vedere vineri o vizită la Washington pentru a semna acordul”, a declarat respectivul oficial ucrainean.
Potrivit Kievului, Ucraina este acum pregătită să semneze acordul privind dezvoltarea în comun a resurselor sale minerale, inclusiv petrolul și gazele, după ce americanii au renunțat la cererile privind dreptul la 500 de miliarde de dolari în venituri potențiale din exploatarea resurselor.
Oficialii ucraineni au explicat că au negociat condiții mult mai favorabile pentru acest acord, pe care l-au descris drept o modalitate de extindere a relației cu SUA, pentru a consolida perspectivele Ucrainei după trei ani de război.
”Acordul privind minereurile este doar o parte a imaginii. Am auzit de mai multe ori de la administrația SUA că face parte dintr-o imagine mai mare”, a declarat marți, pentru Financial Times, Olha Stefanișina, viceprim-ministru și ministru al justiției din Ucraina, care a condus negocierile cu americanii legate de acord.
Proiectul inițial al acordului fusese prezentat de președintele SUA, Donald Trump, ca fiind o modalitate prin care Ucraina să înapoieze SUA ajutorul militar și financiar acordat după invadarea țării de către Rusia.
Președintele Ucrainei, președintele Volodimir Zelenski, a respins forma inițială a acordului, fapt care l-a iritat pe Donald Trump și l-a făcut să-l numească ”dictator” pe șeful de la Kiev.
Potrivit Financial Times, forma finală a acordului ar face referire la un fond în care Ucraina să contribuie cu 50 la sută din încasările ”monetizării viitoare” a resurselor minerale deținute de stat, inclusiv petrol și gaze, și a logisticii asociate. Fondul ar urma să investească în proiecte din Ucraina.