- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Trump declanșează „războiul taxelor”: 25% tarife pentru Europa și un atac dur la adresa UE

26 Feb, 23:01 • Bugiu ⁠Ana Maria
Trump declanșează „războiul taxelor”: 25% tarife pentru Europa și un atac dur la adresa UE

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, în cadrul primei reuniuni a Cabinetului său de la revenirea la Casa Albă, că va impune taxe vamale de 25% asupra produselor europene importate în Statele Unite. Anunțul vine într-un moment în care tensiunile comerciale dintre SUA și Uniunea Europeană continuă să crească. Trump a precizat că decizia va fi implementată în curând, spunând că tarifele vor ajunge la 25%.

„Noi am luat decizia şi o vom anunţa în curând. Va fi 25%”,a anunţat Donald Trump referitor la nivelul taxelul vamale ce vor fi impuse produselor europene.

Te-ar mai putea interesa și: Trump spune că se va întâlni cu Zelenski ”săptămâna asta sau cea viitoare”. Putin vede ”necesară” prezența Europei la negocierile pentru pace, însă abia după discuțiile Rusia-SUA

Trump declanșează „războiul taxelor”: 25% tarife pentru Europa și un atac dur la adresa UE

În același timp, liderul american a lansat un atac dur la adresa Uniunii Europene, despre care a spus că a fost creată pentru a submina puterea Statelor Unite. Potrivit lui Trump, Uniunea Europeană a fost un proiect încurajat de-a lungul decadelor de Statele Unite, dar scopul său real ar fi fost să contracareze influența și poziția globală a Americii.

„Ascultaţi, să fim cinstiţi. Uniunea Europeană a fost creată ca să submineze („screw”, în engleză ) Statele Unite. Ăsta e scopul lor (…). Nu pot. Pot să încerce”, a declarat şeful statului american în această primă şedinţă de Guvern.

Declarațiile sale vin la doar două zile după vizita la Washington a președintelui francez Emmanuel Macron, ceea ce sugerează o escaladare a conflictului comercial între cele două mari economii ale lumii. Trump a continuat să critice politica economică a Uniunii Europene, având în vedere diferențele comerciale dintre SUA și Europa, în contextul în care Washingtonul încearcă să reducă deficitul comercial și să protejeze industria americană de concurența internațională.

Te-ar mai putea interesa și: Trump anunță parteneriate economice uriașe cu Rusia. Lumea, în stare de șoc

Urmărește Daily Business pe Google News