- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Un miliardar spune că tinerii ar trebui să muncească 70 de ore pe săptămână

30 Oct, 20:30 • Dobran Viorel
Tinerii ar trebui să lucreze 70 de ore pe săptămână, spune un miliardar indian, aceast fiind condiţia lui dacă vor să își vadă țara realizându-și potențialul economic.
Un miliardar spune că tinerii ar trebui să muncească 70 de ore pe săptămână

Sfatul meu este ca tinerii noștri să spună: „Aceasta este țara mea. Vreau să muncesc 70 de ore pe săptămână”, a declarat N.R. Narayana Murthy, miliardar indian, fondatorul gigantului din domeniul tehnologiei informației Infosys, în vârstă de 77 de ani, într-un interviu recent cu fostul director financiar al Infosys, T.V. Mohandas Pai, potrivit Insider.

Murthy, care a cofondat Infosys în 1981 și are o avere netă de aproximativ 4,3 miliarde de dolari, potrivit Forbes, a declarat că India are unul dintre cele mai scăzute niveluri de productivitate din lume și că este responsabilitatea tinerilor din țară să determine schimbări în cultura de muncă.

Miliardarul Daniel Dines demisionează din funcția de co-CEO al UiPath. Compania îi înființează o nouă funcție: „Mă cuprinde un profund sentiment de recunoștință”

Aproximativ 66% din populația Indiei are sub 35 de ani, potrivit cifrelor Organizației Internaționale a Muncii (OIM).

„Cultura noastră trebuie să se schimbe și să devină cea a unor oameni extrem de determinați, extrem de disciplinați și extrem de harnici”, a spus Murthy, miliardar indian.

El a adăugat că a fost un moment oportun pentru „consolidarea și accelerarea” progresului economic al țării, deoarece India începe să primească recunoaștere la nivel mondial pentru economia sa în creștere rapidă, care este pe cale să devină a doua cea mai mare economie a lumii până în 2075.

Murthy, este miliardar, dar şi socrul premierului britanic Rishi Sunak

Dar indienii lucrează deja unele dintre cele mai lungi ore de muncă dintre toate naționalitățile, cu o medie de aproximativ 47,7 ore pe săptămână pentru fiecare persoană angajată, potrivit OIM. Acest lucru plasează India pe locul șapte în clasamentul mondial, doar Qatar, Congo, Lesotho, Bhutan, Gambia și Emiratele Arabe Unite având o medie mai mare, conform OIM.

Murthy, care este socrul premierului britanic Rishi Sunak, a dat exemplu în acest sens China, afirmând că tinerii indieni ar trebui să învețe din exemplele care au ajutat economia țării lui Xi Jinping, dar și alte piețe emergente, să se dezvolte.

„Cumva tineretul nostru are obiceiul de a prelua din Occident obiceiuri nu atât dezirabile și apoi de a nu ajuta țara”, a deplâns miliardarul indian.

Datele de la Organizația Internațională a Muncii (ILO) arată că în jur de 66% din populația Indiei are vârsta sub 35 de ani. Mai devreme în cursul acestui an India a depășit China ca număr de locuitori, devenind cea mai populată țară din lume.

Un miliardar a stârnit valuri pe reţelele de socializare

Comentariile lui Murthy, nmiliardar cu o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari, au stârnit astfel o dezbatere pe rețelele de socializare, unii spunând că respectarea sfatului său s-ar putea întoarce împotriva sa și ar putea duce la epuizare.

Într-o postare pe X, fostul Twitter, antreprenorul în domeniul tehnologiei Vishal Gondal a scris: „Cu respect, Narayana Murthy ji, deși munca grea este crucială, o săptămână de lucru de 70 de ore poate risca să se epuizeze și să înăbușe creativitatea”.

O săptămână de lucru de 70 de ore ar putea, de asemenea, să ridice dificultăți pentru femeile care lucrează, multe dintre ele având și o mare parte din sarcinile casnice.

Un sondaj privind utilizarea timpului realizat în 2019 a arătat că femeile indiene au petrecut aproximativ 299 de minute pe zi pentru treburile casnice și 134 de minute pentru sarcinile de îngrijire, în timp ce bărbații au petrecut doar 97 de minute pentru a îndeplini sarcinile casnice și 76 de minute pentru a se ocupa de îngrijire.

Miliardarul nu ia în calcul opţiunile Generaţiei Z de la noi. Tinerii vor să muncescă puţin pe bani mulţi

Tinerii din Generaţia Z vor viaţă după serviciu. Programul clasic, de la 9 la 5, de exemplu, este ceva de neacceptat pentru cei care intră acum în câmpul muncii. Vor mai mult timp liber şi să fie departe de şefii lor. O altă dorinţă adusă tot mai des în discuţie la interviurile de angajare este numărul de zile de muncă pe săptămână. Vor doar patru.

Luna septembrie a debutat cu numeroase oportunitati de cariera pentru studenti si proaspat absolventi din Romania care isi doresc sa faca primii pasi spre viitoarea lor cariera. Internship&Trainee Marathon aduce in atentia tinerilor din toate centrele universitare din tara cele mai noi programe de internship, trainee, graduates, stagii de practica si joburi entry-level. In perioada septembrie-decembrie, evenimentul se va desfasura online si poate fi accesat de orice candidat care detine un cont si un CV pe portalul de cariera Hipo.ro.

Internship&Trainee Marathon, parte a platformei NextGen, este cel mai mare proiect national online conceput pentru a promova cele mai actuale programe de internship, trainee, graduates, stagii de practica si joburi entry-level catre studentii si praspat absolventi din marile universitati.

Ion Țiriac investește 20 de milioane de euro într-o nouă achiziție. Miliardarul a dat lovitura în România

Pe parcursul celor 32 de saptamani, Internship&Trainee Marathon a oferit candidatilor accesul la peste 2000 de oportunitati de cariera din peste 250 de companii de renume, dintre care putem aminti: JTI, BAT, ING, Ursus, Heidelberg, P&G, E.ON, Ubisoft, Asseco, Coca-Cola HBC, ADP Romania, Metro Cash&Carry, Jacobs, Veeam, HP. Inc, Philip Morris, Unilever, L’Oreal Romania, Cofco International, Vodafone Shared Services.

In aceasta primavara, Catalyst Solutions a lansat studiul Generatiei Z care si-a propus sa creeze un mediu favorabil pentru a intelege nevoile studentilor sau ale absolventilor in ceea ce priveste dezvoltarea carierei, a preferintelor si a asteptarilor salariale pentru programele dedicate lor.

Conform studiului Generatiei Z, peste 52% dintre tinerii intre 19-25 de ani utilizeaza Hipo.ro pentru a aplica la programe de internship/trainee/management trainee/joburi entry-level.

Ce fel de programe isi doresc tinerii sa urmeze?

Conform studiului, tinerii tind sa inceapa sa se gandeasca la carierele lor viitoare inca din primul an de facultate, astfel acestia aleg sa urmeze diferite programe menite sa usureze primii pasi in cariera lor. Rezultatele studiului arata ca in primii doi ani de facultate, majoritatea tinerilor aleg programe de internship, joburi part-time sau stagii de practica.

Acelasi lucru este valabil si pentru studentii din ultimii doi ani de facultate. In cazul studentlor de masterat, a reiesit ca primele lor trei preferinte in ceea ce priveste cariera sunt: implicarea intr-un program de internship, sa aiba un job full-time sau unul part-time.

In cele din urma, cei mai multi absolventi de facultate si master au deja un job full-time, dar exista inca multi dintre acestia care prefera un program de internship sau un job part-time.

Un tânăr din Generaţia Z vrea sp fie miliardar cu efort minim

 

In ce domenii isi cauta tinerii un program/job entry level?

Conform studiului Generatiei Z, in procent de 23%, tinerii iau in considerare domenii precum Marketing/Publicitate si IT Software atunci cand aplica pentru un program sau job entry level. Pe urmatoarea pozitie in topul preferintelor tinerilor se situeaza domeniile Resurse Umane si Inginerie, urmate de Management, IT Hardware, Vanzari, Administrativ, Design etc.  Generatia Z a dovedit inca o data ca este formata din tineri creativi, ambitiosi si determinati atunci cand vine vorba despre viitoarea lor cariera, astfel Internship&Trainee Marathon ofera o gama diverisifcata de oportunitati de cariera pentru a acoperi nevoile tuturor candidatilor care cauta un program de internship sau un job entry level, in perioada septembrie-decembrie.

Aproape un sfert din Generația Z nu muncește, consideră că salariile sunt prea mici – Sondaj BestJobs

Prima experiență pe piața muncii reprezintă o provocare pentru tinerii încadrați în Generația Z (între 18 și 24 de ani), arată un sondaj realizat de BestJobs. 64% dintre respondenți au declarat că salariile li se par prea mici, iar 40% au spus că primul job nu a fost în domeniul pe care l-au studiat.

Rata de șomaj în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani a fost de 22% în primele trei luni ale anului, potrivit Institutului Național de Statistică. Mai bine de jumătate dintre candidații din Generația Z (54%) consideră că mediul de lucru este unul stresant și aproximativ o treime (34%) că șefii au așteptări prea mari. Pentru mai bine de un sfert dintre ei (27%), volumul de lucru este perceput ca fiind unul substanțial.

„Noua generație de candidați începe să ocupe o parte tot mai mare din volumul total de angajați și astfel își fac simțit tot mai mult impactul. Ei evoluează foarte rapid și au încredere mult mai mare în propriile instincte și valori, motiv pentru care mulți dintre ei nu ajung să lucreze în domeniul studiat dacă ofertele sau condițiile nu le sunt pe plac. În plus, pretențiile lor financiare sunt mai mari în ciuda lipsei de experiență, iar mentalitatea conform căreia e nevoie să îți sacrifici stilul de viață pentru a dobândi cunoștințe profesionale nu li se potrivește.

Vedem totodată și cât de mult s-au schimbat așteptările privind viața profesională de la o generație la alta și anticipăm schimbări semnificative în modelul actual de muncă, ca urmare a evoluției Gen Z pe piața muncii”, a explicat Ana Vișian, BestJobs România.

Cei mai mulți dintre ei și-au propus să rămână la primul job între unul și doi ani, pentru a căpăta experiență și pentru a completa corespunzător CV-ul. Ei aplică predominant la internship-uri și joburi entry-level, din Vânzări,
Marketing, Financiar și IT.

Totuși, dacă întâmpină nemulțumiri, 52% dintre ei au de gând să le adreseze superiorilor în speranța de a vedea schimbări, 31% vor încerca să se adapteze, 11% își vor da demisia, iar 6% vor încerca să negocieze pentru un salariu mai mare. În eforturile de găsire a jobului potrivit, tinerii au descoperit că abilitățile de comunicare și cele digitale sunt esențiale.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...