Oamenii care nu au tensiune mare sau colesterol critic ridicat devin victimele atacurilor de cord din cauza prezenței unei proteina în exces de sânge. Una din cinci persoane (aproximativ 64 de milioane de oameni în SUA) au niveluri ridicate de lipoproteină, o particulă minisculă în sânge care poate crește considerabil riscul de atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale, scrie The New York Times.
Puțini oameni știu despre aceasta și aproape niciun medic nu o testează, pentru că nu existau multe soluții pentru a o reduce. Dieta nu ajută, nici exercițiile fizice și, de asemenea, nu au existat nici medicamente. Însă, acest lucru s-ar putea schimba în viitorul apropiat. Medicii cardiologi americani au anunțat că lepodisiran, un medicament experimental produs de compania americană din domeniul farmaceutic Eli Lilly poate reduce nivelurile particulei de Lp(a) cu 94% printr-o singură injecție. Efectele au durat peste șase luni și nu au fost depistate efecte secundare semnificative. Totuși, încă nu s-a confirmat faptul că reducerea nivelului de Lp(a) scade și riscul de infarct și accident vascular cerebral. Pentru asta, sunt necesare studii de amploare.
Cercetarea Lilly a fost prezentată duminică la reuniunea anuală a Colegiului American de Cardiologie și publicată în New England Journal of Medicine. Cel puțin alte patru companii testează, de asemenea, medicamente inovatoare care blochează producția organismului de Lp(a). În prezent, Eli Lilly desfășoară un studiu clinic de amploare în care vrea să afle dacă medicamentul său poate preveni atacurile de cord sau accidentele vasculare cerebrale sau decesele cardiovasculare. Acest studiu urmează să se încheie în 2029, în timp ce alte cercetări ale medicamentelor care vizează Lp(a) se vor încheia mai devreme. Primul va fi un studiu al unui medicament Novartis, injectat lunar, cu rezultate așteptate în 2026.
Cardiologii au avertizat că nu există nicio garanție că medicamentele vor proteja oamenii. Ei își amintesc prea bine o lecție învățară din presupunerea că modificarea unui factor de risc poate modifica riscul. Odată, cardiologii erau entuziasmați de medicamentele care creșteau nivelul de HDL, cunoscut drept „colesterolul bun”. Persoanele cu niveluri ridicate de HDL în mod natural aveau rate mai scăzute de boli de inimă, dar medicamente care creșteau HDL nu au ajutat. Cu toate acestea, ei rămân optimiști.
Dr. David Maron, cardiolog la Stanford, a spus că dovezile privind reducerea profundă și de lungă durată a nivelului de lipoproteine cu lepodisiran sunt „entuziasmante”. Totodată, medicul Daniel Rader, cardiolog la Școala de Medicină Perelman a Universității Pennsylvania, a spus că reducerea Lp(a) „este o nouă frontieră uriașă în medicina cardiovasculară”.