- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Adamescu se extinde cu Astra Asigurari in Ungaria

14 Oct, 11:26 • Redactia DailyBusiness
Astra Asigurari, liderul pietei locale de profit detinut de omul de afaceri Dan Adamescu, a primit marti, 12 octombrie, autorizarea pentru deschiderea sucursalei sale din Ungaria, a anuntat joi compania.
Adamescu se extinde cu Astra Asigurari in Ungaria

Sucursala Astra Asigurari din Ungaria va avea sediul la Budapesta si, pentru inceput, va subscrie pe segmentele de business pe care compania detine pozitii importante pe piata din Romania, adica: property, Casco si RCA.

Noua sucursala va functiona in conformitate cu legislatia in materie de asigurari, in vigoare la momentul actual pe teritoriul Ungariei. Raportarile financiare, transferul raspunderii, solvabilitatea, suportul logistic, implementarea programelor de emitere electronica si tarifare vor fi sustinute de Astra Asigurari Romania.

Decizia de extindere pe piata din Ungaria face parte din planul strategic de dezvoltare pe care Astra Asigurari si l-a propus pentru anul 2010. Au urmat apoi demersurile legale in vederea sustinerii si implementarii procesului de dezvoltare a retelei de vanzare.

Decizia finala in aprobarea proiectului de extindere teritoriala a apartinut forurilor tutelare care supravegheaza activitatile de asigurare-reasigurare din Romania si Ungaria – CSA, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, si HSFA- Hungarian Financial Supervisory Authority, (autoritate ce reglementeaza activitatea bancara si cea de pe pietele de capital in Ungaria).

„Asistam azi la un moment istoric in viata companiei noastre, dar in acelasi timp, suntem martorii unei experiente foarte interesante si pentru piata de asigurari din Romania. In urma unui studiu realizat pe piata de profil din Ungaria, am constatat ca aceasta prezinta multe similitudini cu cea din Romania. De aceea am decis sa ne extindem spre Vest si sa implementam know-how-ul romanesc, dublat de experienta pe care o avem in politica de instrumentare a dosarelor de dauna, pe piata din Ungaria”, a declarat Radu Mustatea, presedintele Directoratului Astra Asigurari.

Vanzarea politelor de asigurare Astra Asigurari in Ungaria se va realiza atat prin metodele clasice de vanzare, cat si prin intermediul brokerilor de retea, a agentilor persoane fizice, dar si prin brokeri online, un canal de distributie foarte raspandit in Ungaria.

Sucursala Astra Asigurari din Ungaria va fi coordonata de Bela Torok. Acesta este absolvent al Facultatii de Constructii din Cluj si al unui program MBA urmat la Institutul Politehnic din Budapesta.

Incepand din 1991, el a detinut pozitii de management ocupand functiile de Director de Sucursala si Director Zonal in cadrul Generali Providencia Ungaria. Din 2010 s-a alaturat echipei Astra Asigurari.

Bela Torok este casatorit si are un copil.

Piata din Ungaria prezinta unele avantaje, intre care se numara preturile si gradul de penetrare mari. Gradul de penetrare pe property este de 80% in Ungaria, fata de numai 20% in Romania. Frecventa daunelor pe segmentul auto este mai mica decat in Romania.

Piata Asiguratorilor din Ungaria este reprezentata de un numar de 31 de companii de asigurari. Jucatorii cei mai importanti in piata de asigurari din Ungaria sunt: Allianz si Generali Providencia, urmate de Groupama, Aegon si ING.

Astra Asigurari este liderul pietei de asigurari din Romania si a inregistrat in primele 6 luni ale lui 2010 un profit contabil net in valoare de 11,4 mil. lei, in crestere cu 83% fata de aceeasi perioada din 2009.

Volumul primelor brute subscrise totale nete de anulari directe si primiri in reasigurare (viata si non-viata) inregistrate de companie in primul semestru al anului 2010, se cifreaza la 581,2 mil. lei, din care 574,9 mil. lei, reprezinta volumul primelor brute subscrise la asigurari generale, in crestere cu 41% fata de primul semestru din 2009.

Update 28 octombrie

Astra Asigurari a deschis vineri, 28 octombrie, sucursala sa din Ungaria, au anuntat oficialii companiei.

Noua sucursala are sediul la Budapesta si va opera sub numele de Astra Biztosito.

Urmărește Daily Business pe Google News