- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Analistii se asteapta la crestere economica de 7,5% in primele trei luni

30 May, 00:01 • gecad.net
Cresterea economica in primul trimestru este estimata la circa 7,5% de analistii financiari, apropiata de rezultatele din 2006 (cand s-au atins niveluri de 7-8%), pe fondul majorarii aportului taxelor nete, dar si a unui impact negativ diminuat al agriculturii.
Analistii se asteapta la crestere economica de 7,5% in primele trei luni

Institutul National de Statistica va anunta luni, 2 iunie, datele oficiale cu privire la cresterea PIB in primele trei luni.

Raiffeisen Bank Romania anticipeaza o crestere de 7,5% pentru primul trimestru al PIB, raportat la acceasi perioada a anului anterior.

Desi cresterea este mult mai mare decat cea a trimestrelor anterioare (5,7% in T3 2007 si 6,6% in T4 2007), Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare al Raiffesen Bank Romania, apreciaza ca ea nu reflecta accelerarea activitatii economice.

„Activitatea economica a fost aproape la fel de intensa ca in trimestrele anterioare. Cresterea reflecta mai degraba un aport al taxelor nete aplicate activitatilor productive, al caror nivel era foarte scazut in primul trimestru din 2007 (la care este raportata cresterea din T1 2008)”, a spus acesta pentru DailyBusiness.

Cresterea cererii interne este estimata de Raiffeisen la 12% in primul trimestru fata de T1 2007, avansul produsului intern brut (PIB) fara aportul agriculturii si al taxelor nete fiind calculat de banca la 7,2%.

In acelasi interval, aportul negativ al agriculturii s-a redus insa la -7,5%, estimeaza banca, in timp ce acesta fusese de -16,5% in ultimul trimestru din 2007, si de -22,4% in trimestrul trei al anului trecut.

Si ING Bank Romania indica o crestere a PIB pentru primele trei luni de 7,4%, cel mai mare aport la aceasta majorare avandu-l, in opinia analistilor, bancii constructiile.

„Cererea interna a ramas la fel de puternica in primul trimestru ca in trimestrele anterioare, iar contributia negativa a agriculturii a scazut”, a declarat pentru DailyBusiness Vlad Muscalu, economist in cadrul ING Bank Romania.

Pentru 2008, Raiffeisen Bank Romania mizeaza pe o crestere minima a PIB de 6,5%. „Cred ca productia agricola va fi buna si chiar in conditiile unei scaderi a cresterii consumului, pentru care prevedem o majorare de 10% in acest an, cresterea PIB va fi de minim 6,5%, poate chiar 7%”, sustine Ionut Dumitru.

Si ING Bank Romania mizeaza pentru finele anului pe o majorare a PIB de 6,5%, peste nivelul de 6% din anul anterior.

Analistii UniCredit Tiriac indica insa o inhibare a PIB in 2008 raportat la 2007, estimand o crestere economica de 5,5% pentru acest an.

„Franarea consumului, pe fondul conditiilor financiare internationale, poate conduce la o scadere a avansului PIB pana la 5,5%, dar nu este o veste negativa, ci poate fi o premisa pentru o crestere sanatoasa atata vreme cat avansul PIB va indica mai degraba cresterea productiei decat a consumului”, a spus Rozalia Pal, econmist sef al bancii UniCredit Tiriac.

Urmărește Daily Business pe Google News