Insolventa le scapa: Cum incearca firmele rau-platnice sa fraudeze bancile

“Conjunctura economica defavorabila
investitiilor si dezvoltarii economice, precum si proliferarea
numarului societatilor care au intrat in insolventa au stimulat
descoperirea unor practici de fraudare a drepturilor creditorilor in
procedura insolventei”, a declarat Marieta
Avram, avocat in cadrul SCA Stoica&Asociatii.

Aceste practici se pot constitui uneori
in “virusi” puternici, care deturneaza procedura de la scopul ei
principal de satisfacere a creantelor creditorilor si de maximizare a
averii debitorului.
 
Potrivit Marietei Avram, procedura
insolventei devine, astfel, un instrument prin care debitorul
incearca sa obtina reducerea considerabila a cuantumului
creantelor bancare in cadrul unor planuri de reorganizare formale
si sa diminueze, pe cat de mult posibil, pierderile pe care le-ar
suferi actionarii, care urmaresc, in principal sa isi asigure
recuperarea cu prioritate a creantelor, in paguba celorlalti
creditori.

Anteproiectul
Codului insolventei sesizeaza aceste practici incorecte si, din
dezideratul de a le preveni si bloca, propune unele solutii, care
merita aprofundate.

1. Dechiderea
procedurii insolventei la cererea debitorului, in conditii care sa
asigure confortul debitorului

Cei doi actori cheie ai procedurii sunt
practicianul in insolventa si judecatorul sindic. Practicianul in
insolventa este „organul” vital, care aplica procedura.

Rolul judecatorului sindic fiind,
potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, limitat la
controlul activitatii practicianului in insolventa si la solutionarea
eventualelor cereri si contestatii in procedura, acesta adopta
adeseori o pozitie specifica, „pasiva” in procedura, dand
„credit” practicianului in insolventa in ceea ce priveste
masurile si conduita pe care o adopta.

Potrivit art. 6 alin. (1) din lege,
competenta apartine tribunalului in a carui circumscriptie isi are
sediul debitorul.

Pentru a alege
instanta unde practicianul in insolventa isi are sediul profesional,
cea mai frecventa manevra este aceea de
schimbare a sediului debitorului, in
circumscriptia tribunalului „ales”. Este asa-numita practica de
„forum shopping”.

Intrucat debitorul
care formuleaza cererea de deschidere a procedurii insolventei
propune, prin aceeasi cerere, si administratorul judiciar provizoriu,
practic debitorul obtine de la inceput „confortul” unei proceduri
in care exista premise sa exercite control.

“Aceasta manevra este atat de
frecventa in practica, incat uneori sediul debitorului se schimba
doar cu cateva zile inainte de introducerea cererii de deschidere a
procedurii”, a explicat Marieta Avram.

Anteproiectul
Codului insolventei preconizeaza, in mod
benefic, ca masura preventiva, de blocare a acestei manevre, regula
potrivit careia in cazul in care sediul a fost schimbat cu mai putin
de un an anterior depunerii cererii de deschidere a procedurii
insolventei, sediul debitorului este cel cu care acesta figura la
registrul comertului inainte de schimbare.

“Pana la modificarea legislatiei,
schimbarea sediului debitorului inainte de deschiderea procedurii
constituie primul indiciu al premeditarii unui comportament
fraudulent al debitorului”, a subliniat avocatul.

O problema legata de deschiderea
procedurii priveste si ipoteza in care formuleaza cererea de
deschidere a procedurii atat debitorul, cat si unul dintre creditori.

„Potrivit art. 27
alin. (5) din lege, cererea debitorului se judeca de urgenta in
termen de 5 zile, fara citarea partilor, in camera de consiliu, iar,
potrivit alin. (4) al art. 31, daca exista o cerere de deschidere a
procedurii formulata de debitor si una sau mai multe cereri formulate
de creditori, nesolutionate inca, toate cererile se conexeaza la
cererea formulata de debitor”, a spus Avram.

„In realitate, in
practica, uneori nu se verifica
existenta si a unor cereri formulate de creditori. Avand in vedere
faptul ca numai cererea debitorului se judeca in termen de 5 zile,
evident, cererea introdusa de creditor primeste un termen mai lung,
astfel incat procedura se deschide la cererea debitorului si se
desemneaza provizoriu practicianul in insolventa propus de acesta. Au
existat si situatii in care, dupa ce creditorul a formulat primul
cererea de deschidere a procedurii, dar mai inainte de solutionarea
ei, debitorul a introdus, la randul lui, o cerere, care, evident, a
fost solutionata mai inainte, beneficiind de termenul de 5 zile
prevazut de lege in beneficiul sau”, a adaugat acaeasta.

Avocatul amai spus
ca anteproiectul Codului insolventei, in locul solutiei tehnice si de
durata a conexarii, prevede verificarea din oficiu a existentei altor
cereri pe rolul instantei si da posibilitatea creditorului sa depuna
cererea sa in dosarul debitorului, sau, dupa caz, a altui creditor
care a obtinut un termen mai scurt. Ar mai fi de reflectat chiar la
renuntarea termenului de 5 zile pentru solutionarea cererii
debitorului. In plus, daca un creditor a formulat o cerere, chiar
daca cererea debitorului ar fi prima inregistrata, ar fi binevenita o
prevedere clara in sensul ca se desemneaza administratorul judiciar
se desemneaza dintre cei propusi de creditor/creditori.

2. Preluarea
controlului de catre debitor in adunarea si in comitetul creditorilor

[img=4028]Marieta Avram[/img]
Adunarea creditorilor este organul
colectiv, reprezentativ al creditorilor, care desemneaza
administratorul judiciar, care voteaza sau respinge planul de
reorganizare etc.

Rolul comitetului creditorilor, format
din 3-5 creditori este important mai ales in procedurile complexe, cu
un numar mare de creditori, permitand luarea optima a deciziilor de
catre un grup restrans de creditori (ale caror creante sunt, de
regula, cele mai insemnate).

Miza preluarii
controlului de catre creditori in adunarea si in comitetul
creditorilor o constituie controlul asupra votului in aceste organe
colective ale creditorilor.

Marieta Avram,
avocat in cadrul SCA Stoica&Asociatii,
a mai spus ca in cadrul procedurilor complexe, care urmeaza
cursul normal, se poate asista la un veritabil spectacol de
„maiestrie politica”, atunci cand se reunesc creditori cu o
puternica forta de negociere si cu interese legate de creante
semnificative, apropiate ca valoare, care pot inclina balanta intr-un
sens sau altul, prin constituirea unor „aliante”, prin elaborarea
de strategii economice si juridice.

Cursul firesc al procedurii poate fi
insa deturnat prin imixtiunea si preluarea controlului in
aceste organe colective, chiar de catre debitor.

Avocatul a explicat
ca cea mai uzitata modalitate
de a contracara de catre debitor ponderea unor creditori in masa
credala este aceea de a obtine, prin inscrierea la masa credala, a
unor creante generate anterior deschiderii procedurii de catre
actionari/asociati, de catre societati din grupul debitoarei sau
legata de aceasta prin anumite raporturi de afaceri ori asupra carora
aceeasi actionari ai debitoarei exercita controlul, ori prin alte
persoane interpuse.

Evident, nu se poate vorbi de o regula
generala. Nu intotdeauna creantele actionarilor inscrisi la masa
credala sunt fictive. Dimpotriva, aceste creante pot fi reale, pentru
ca actionarii au investit si creditat societatea alaturi de o
institutie de credit si uneori chiar sume mai mari decat
imprumuturile acordate de aceasta din urma.

De aceea, devoalarea caracterului
fictiv al acestor creante nu este usoara, in conditiile in care,
anticipandu-se deschiderea procedurii insolventei, se ”preconstituie”
asemenea creante, fie in favoarea actionarilor sau ale unor societati
legate de debitor, a mentionat Marieta Avram.

Remediul de lege
il constituie contestatia la tabelul preliminar al
creantelor intocmit de administratorul judiciar, iar rezultatul
depinde de forta de probatiune a caracterului nereal, simulat al unor
creante.

„In acest context,
trebuie precizat faptul ca, in ceea ce priveste dreptul de vot al
unor asemenea creditori, devin aplicabile prevederile art. 100 alin.
(5) din lege, potrivit carora creditorii care, direct sau indirect,
controleaza, sunt controlati sau se afla sub control comun cu
debitorul (este si cazul asociatilor sau actionarilor majoritari), in
sensul legislatiei pietei de capital, pot participa la votarea
planului de reorganizare numai in cazul in care acesta le acorda mai
putin decat ar primi in cazul falimentului”, arata avocatul.

„Textul este insa
prea slab, pentru ca, in practica, un mecanism de eludare a acestei
prevederi legale, prin care asociatii sau actionarii majoritari ai
debitoarei sau alte societati care controleaza debitoarea sau sunt
sub controlul acesteia isi asigura dreptul de vot, este acela de a
cesiona creanta unei terte persoane, aparent neutre, cesiune
efectuata evident doar „pro causa”,
chiar in timpul procedurii”, a adaugat Avram.

Anteproiectul Codului insolventei
sesizeaza aceasta anomalie constand in faptul ca acesti creditori,
data fiind relatia stransa cu debitorul si controlul exercitat,
deturneaza in realitate scopul votului, si preconizeaza solutia in
sensul ca acesti creditori nu vor mai putea vota deloc cu privire la
planul de reorganizare. Modificarea ar trebui aprofundata, in sensul
de a se preveni eludarea acestei dispozitii legale pe calea unei
cesiuni fictive de creanta facuta in timpul procedurii, prin care
votul tot este deturnat de la scopul legal, doar ca este exercitat nu
direct, ci indirect, prin intermediul unui tert cesionar.

O alta modalitate, mai rara in
practica, dar cu un impact mai amplu si mai grav in ceea ce priveste
„paralizarea” creditorului majoritar in procedura o constituie
inscrierea „creantei sub conditie” in tabelul preliminar,
prin crearea artificiala a unei „conditii”.

“De exemplu, sub pretextul existentei
unor clauze nelegale in contractul de credit sau al contestarii unor
sume platite catre banca cu titlu de dobanzi, comisioane etc.,
inainte de deschiderea procedurii, debitoarea formuleaza o actiune in
justitie, in termeni destul de generali, fara a preciza expres
cuantumul pretentiilor, astfel incat administratorul judiciar sa aiba
temei pentru a inscrie in tabel creanta ca fiind sub litigiu si sub o
conditie care afecteaza insasi catimea creantei. Existenta unui
asemenea litigiu ar pune administratorul judiciar in imposibilitatea
de a putea verifica insusi cuantumul creantei, cat timp acest aspect
este de competenta instantei de judecata”, a aratat avocatul.

Miza acestei manevre
o constituie tot dreptul de vot in adunarea creditorilor, intrucat,
potrivit art. 64 alin. (5) din lege, titularii creantelor sub
conditie suspensiva la data deschiderii procedurii vor fi
indreptatiti sa voteze si sa participe la distribuiri numai dupa
indeplinirea conditiei respective.

Aceasta ar insemna ca, prin aceasta
manevra de a considera creanta sub conditie suspensiva, creditorul
majoritar este, de fapt, „exclus” de la vot, pana cand se
realizeaza conditia, adica se solutioneaza litigiul respectiv, iar
ceilalti creditori, inclusiv asociatii/actionarii societatii vor
putea vota liber numirea si onorariul practicianului in insolventa,
planul de reorganizare etc.

“Evident, o asemenea tehnica, oricat
de ingenioasa poate sa para la prima vedere, este nelegala”,
a subliniat Marieta Avram.

Remediul, in conditiile legii in
vigoare, il constituie contestatia la tabelul preliminar de creante
si clarificarea naturii conditiei si a creantei.

„Abilitatea”
unei asemenea manevre, de natura sa induca in eroare creditorul
majoritar in cauza, consta in faptul ca, in tabelul preliminar,
conditia nu este calificata expres ca fiind o conditie suspensiva,
ceea ce putea indreptati pe creditorul inscris generic ”sub
conditie” sa considere ca este vorba cel mult o conditie
rezolutorie si sa nu conteste tabelul de
creante, in timp ce practicianul in insolventa sa trateze creanta, in
mod abuziv, ca fiind sub conditie suspensiva si sa nu ia in
considerare votul creditorului in adunarea creditorilor.

„Anteproiectul
Codului insolventei, desi propune modificarea alin. (4) al art. 64,
in sensul ca elimina caracterul provizoriu al inscrierii in tabel a
creantelor nescadente si a celor sub conditie, rezolva
doar problema creantelor nescadente, in
sensul ca titularii acestora au drept de vot in cadrul procedurii, si
numai cele sub conditie suspensiva nu voteaza, spune avocatul.

Mariera Avram a subliniat ca, in
realitate, aceste tehnici de fraudare a drepturilor creditorilor in
procedura insolventei nu ar trebui sa aiba sorti de izbanda, ci cel
mult sa se constituie in obstacole in procedura care trebuie
depasite, prin interpetarea si aplicarea corecta a legii.

“Daca aceste practici nu au fost
detectate si blocate la timp in procedura, sanctionarea lor
ulterioara in justitie este dificila, purtand valul unei aparente
de legalitate”, a adaugat aceasta.

In definitiv, nu falimentul economic
constituie in sine o problema, caci starea de insolventa produsa este
o realitate care trebuie acceptata ca atare, iar riscul unor pierderi
exista si pentru creditor si pentru debitor, ci „falimentul”moral
si juridic, adica lipsa corectitudinii din anumite practici
instituite in procedura insolventei.