In schimb, Mobius, care supravegheaza investitii de circa 50 de miliarde de dolari din postura de sef al Templeton Emerging Markets, a afirmat ca pietele emergente sunt acum mai sigure.
„Criza datoriilor din Statele Unite si Europa de Vest pune pietele emergente intr-o pozitie foarte solida, deoarece datoria acestora raportata la PIB este mult mai mica, iar rezervele valutare mai mari”, a spus Mobius.
Presedintele Templeton considera ca are loc o tranzitie catre piete emergente si este increzator in perspectivele materiilor prime si aurului, relateaza Mediafax.
„Materiile prime sunt o parte foarte importanta a portofoliului nostru, deoarece condsideram ca preturile acestora isi vor continua trendurile de crestere”, a declarat el.
In pofida crizei datoriilor si a declinului increderii directorilor de companii in SUA, India si China, Mobius afirma ca investitorii nu trebuie sa se teama de o noua recesiune globala.
Mai multi reprezentanti ai Partidului Republican in Camera Reprezentantilor au blocat, joi, votul asupra unui plan pentru reducerea deficitului bugetar si ridicarea plafonului datoriei de stat, propus chiar de liderii partidului. Intre timp, Partidul Democrat, care controleaza majoritatea din Senat, a anuntat prin vocea liderilor din Congres ca va bloca proiectul republican chiar daca acesta va trece de Camera Reprezentantilor. Totodata, democratii pregatesc propriul proiect pentru reducerea deficitului si ridicarea plafonului datoriei de stat.
Trezoreria SUA a anuntat anterior ca plafonul datoriei de stat trebuie ridicat pana pe 2 august, cand guvernul va fi consumat si fondurile de rezerva si va incepe sa-si onoreze obligatiile financiare in functie de prioritati. Astfel, Statele Unite ar putea intra in incapacitate de plata in viitorul apropiat, pierzandu-si ratingul „AAA”. Titlurile si obligatiunile americane cu rating de top reprezinta o referinta pentru sistemul financiar global.