Aproximativ 300 de blocuri din București au rămas fără apă caldă și căldură, transmite Termoenergetica. Compania a transmis şi lista blocurilor transmite lista avariilor și când vor fi remediate.
Circa 300 de blocuri din București au rămas fără apă caldă și căldură, iar termenul afișat pentru punerea în funcțiune a punctului termic este unul estimat.
„Echipele Companiei Municipale Termoenergetica București S.A. lucrează în regim continuu pentru finalizarea în cel mai scurt timp a tuturor lucrărilor.
Vă comunicăm că sistemul de monitorizare a parametrilor tehnici – SCADA deține date (informații transmise în timp real dispeceratelor de sector) pentru un număr de 836 din totalul celor 1027 puncte termice aflate în exploatarea Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB) S.A.
Pentru punctele termice nemonitorizate SCADA (191) personalul CMTEB se deplasează periodic în teren în vederea efectuării verificărilor.
În cazul în care vă confruntați cu probleme privind furnizarea agentului termic pentru apă caldă și/sau căldură, iar adresa dumneavoastră nu se regăsește în listele publicate pe site, vă rugăm să vă adresați dispeceratelor de sector sau operatorilor call-center la numerele: TELVERDE – 0800 820 002 (apel gratuit) și 031 9442, aflate la dispoziția dumneavoastră 24 de ore din 24, pentru înregistrarea sesizării și verificarea ulterioară a situației”, transmite Termoenergetica.
Poți citi azi: MADR: 12 milioane de euro GRATIS pentru români. Cine sunt beneficiarii noii scheme de ajutor