Romanian
 - 
ro
Știri interne

Acuzații grave pentru ministrul Sportului. Eduard Novak și-a premiat ilegal tatăl cu peste 100.000 de euro

10 Mar, 23:11 • Lupu Alexandra
Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) în acuză pe ministrul Sportului că și-a premiat ilegal tatăl. Iată care este reacția lui Eduard Novak.
Acuzații grave pentru ministrul Sportului. Eduard Novak și-a premiat ilegal tatăl cu peste 100.000 de euro

Eduard Novak este acuzat că și-a premiat în mod ilegal tatăl, cu peste 100.000 de euro, așa cum susține ziare.com. Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) îl învinovățește pe ministrul Sportului pentru abuz în serviciu, incompatibilitate și conflict de interese, după ce a intrat în posesia anumitor documente.

Eduard Novak primește acuzații grave

Eduard Novak este acuzat de SNST de conflict de interese, incompatibilitate și abuz în serviciu, după ce reprezentanții au intrat în posesia unor documente care arată modul în care au fost acordate premierile pentru sportivii și antrenorii care au participat în 2020 la Jocurile Paralimpice Tokyo, desfășurate în perioada 24 august și 6 septembrie 2021. Mai exact, ministrul Sportului este învinuit că și-ar fi premiat ilegal tatăl cu suma de 100.000 euro.

Citește și: În plin scandal de dopaj, Simona Halep dă o nouă lovitură în domeniul financiar! Sportiva preia o afacere colosală, după 40 milioane de dolari câștigați doar din tenis

Sindicatul a primit mai multe sesizări, cu privire la restanțele premierilor pentru sportivii care au obținut rezultate bune în 2021 și 2022, respectiv, datoriile acumulate la utilitățile cluburilor din țară, totul în condițiile în care ministrul Sportului a anunțat în decembrie 2021 și 2022 că a obținut de la Guvern o majorare o bugetelor. Reprezentanții din Sindicat au făcut verificări în acest sens, moment în care procedura prin care Eduard Novak a acordat premierea rezultatelor a atras atenția.

Chiar dacă Comitetul Național Paralimpic a stabilit că antrenorul principal la ciclism va fi Valoppi Cristiano, ministrul Sportului l-a trecut pe acesta la categoria inferioară, astfel, și-a înregistrat tatăl antrenor principal, deși el nu mai făcea parte din lotul național încă din luna august a anului 2021. Reprezentanții sindicatului susțin că „este mai mult decât evident” că Eduard Novak s-a folosit de funcția deținută pentru a-și premia tatăl.

Eduard Novak reacționează în fața acuzațiilor
Eduard Novak reacționează în fața acuzațiilor

Tocmai de aceea, Agenția Națională de Integritate este solicitată atât de Sindicat, cât și de Corpul de Control să dispună verificarea situației pentru conflict de interese, incompatibilitate și abuz în serviciu, în ceea ce privește procedura de premiere. Eduard Novak a reacționat printr-un mesaj postat în rețelele sociale, acolo unde a precizat că nu au fost încălcate prevederile legale, mai mult de atât, ministrul a declarat că Sindicatul este cel care urmărește de cel puțin 2 ani de zile să-i păteze și murdărească numele.

„Sindicatul Naţional Sport şi Tineret de 2 ani de zile face tot posibilul să murdărească numele meu. Timp de doi ani acest sindicat, în frunte cu Andy Nagy, nu a făcut altceva decât să denigreze instituţia pe care o reprezint. Am depus plângere penală şi un proces civil, deoarece fiecare situaţie este folosită pentru a-mi defăima numele.

Având în vedere ultimele informaţii false, lansate astăzi de Sindicatul Naţional Sport şi Tineret, fac următoarea clarificare:La fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice, la care am participat şi am avut rezultate pentru România, a fost premiat şi staff-ul, aşa cum se întâmplă în orice sport. Tatăl meu este un antrenor emerit, mi-a fost mereu alături şi a făcut parte din staff-ul meu.

El a fost premiat şi în 2008, când am câştigat prima medalie şi în 2012, când am luat aurul olimpic şi în 2016. În ceea ce priveşte premierea acordată pentru Tokyo 2020, Comitetul Naţional Paralimpic (CNP), prin adresa 514/2021, a înaintat la Ministerul Sportului premierile în baza HG 1447/2007. Lista persoanelor premiate este numită de forul de specialitate (Federaţia de Ciclism) şi CNP, iar ea se face la fiecare ediţie în parte.În fapt, discutăm despre performanţe şi premieri conform prevederilor legale”, relatează ministrul.

Vezi și: Evenimentul tragic de la Complexul Energetic Oltenia naște un val de reacții. Ministrul Econimiei: „Vreau să mă asigur că toate companiile din subordinea Ministerului Economiei au un transport sigur pentru angajaţi”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Investiție uriașă la Porțile de Fier I! Hidroelectrica a înlocuit hidroagregatul 1 pentru 55 de milioane de lei
Investiție uriașă la Porțile de Fier I! Hidroelectrica a înlocuit hidroagregatul 1 pentru 55 de ...
Lovitură pentru români înainte de Paște. Carnea de miel ar putea fi o raritate în magazine și târguri
Lovitură pentru români înainte de Paște. Carnea de miel ar putea fi o raritate în magazine și târguri
Veste uriașă pentru toți pensionarii din România! Schimbare majoră la pensii. Ce trebuie să știe beneficiarii
Veste uriașă pentru toți pensionarii din România! Schimbare majoră la pensii. Ce trebuie să știe ...
Taxă obligatorie în România. Niciun român nu scapă de plată
Taxă obligatorie în România. Niciun român nu scapă de plată
A început emiterea cărților de identitate electronice cu CIP. Cum arată noile buletine
A început emiterea cărților de identitate electronice cu CIP. Cum arată noile buletine
Banii cash ar putea dispărea din 2026. Ce se va întâmpla cu numerarul, după decizia Uniunii Europene
Banii cash ar putea dispărea din 2026. Ce se va întâmpla cu numerarul, după decizia Uniunii Europene
Românii vor joburi „zen”! Peste jumătate dintre angajați visează la muncă fără stres. Ce înseamnă asta?
Românii vor joburi „zen”! Peste jumătate dintre angajați visează la muncă fără stres. Ce înseamnă ...
Clătite gustoase fără ouă și lapte! Rețeta simplă și delicioasă care îți va cuceri papilele gustative!
Clătite gustoase fără ouă și lapte! Rețeta simplă și delicioasă care îți va cuceri papilele ...
Ilie Bolojan a convocat CSAT la finalul lunii martie. Se va discuta poziţionarea României în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului dintre Rusia și Ucraina
Ilie Bolojan a convocat CSAT la finalul lunii martie. Se va discuta poziţionarea României în contextul ...
Românii care primesc 1.500 de euro de la stat. Cererea se depune din 30 mai, iar banii vor ajunge direct în cont!
Românii care primesc 1.500 de euro de la stat. Cererea se depune din 30 mai, iar banii vor ajunge direct ...
Vacanță în Grecia, fără cozi la graniță în 2025. Thassos mizează pe un sfert de milion de români anul acesta
Vacanță în Grecia, fără cozi la graniță în 2025. Thassos mizează pe un sfert de milion de români ...
Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „UE, pentru a fi mai puternică, trebuie să fie o Uniune mai competitivă economic”
Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „UE, pentru a fi mai puternică, trebuie să fie o Uniune mai competitivă ...
Digi RCS-RDS vine cu o ofertă de neratat înainte de Paște. Până pe 31 martie, românii primesc o reducere de 50% la abonament
Digi RCS-RDS vine cu o ofertă de neratat înainte de Paște. Până pe 31 martie, românii primesc o ...
Gradină 2025. Cinci plante care îți vor colora curtea în această primăvară
Gradină 2025. Cinci plante care îți vor colora curtea în această primăvară
Rate mai mici pentru jumătate de milion de români de la 1 aprilie. Care va fi valoarea IRCC
Rate mai mici pentru jumătate de milion de români de la 1 aprilie. Care va fi valoarea IRCC
Transparență la vârful statului! Bolojan a anunțat că Administrația Prezidențială își va publica lunar toate cheltuielile
Transparență la vârful statului! Bolojan a anunțat că Administrația Prezidențială își va publica ...
Horoscop WEEKEND 21-23 martie 2025. Zodiile care vor lua decizii importante la final de săptămână
Horoscop WEEKEND 21-23 martie 2025. Zodiile care vor lua decizii importante la final de săptămână
Lovitură pentru stăpânii de pisici! Ai doar 6 luni să respecți noua regulă, altfel rămâi fără animal!
Lovitură pentru stăpânii de pisici! Ai doar 6 luni să respecți noua regulă, altfel rămâi fără ...