- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Alertă în România! Ninsorile închid drumurile! Cozi infernale de mașini, oameni izolați și accidente la fiecare oră

28 Jan, 12:49 • Bumbeneci Diana
Ca în fiecare an, iarna a luat prin surprindere românii! Ninsorile au închis, rând pe rând, drumurile intens circulate, iar în mai multe județe sunt grave probleme, fiind declarată chiar stare de alertă.
Alertă în România! Ninsorile închid drumurile! Cozi infernale de mașini, oameni izolați și accidente la fiecare oră

Ninsoarea și viscolul puternic au creat grave probleme de trafic în jumătate din țară. Sunt sute de oameni blocați în cozi kilometrice, majoritatea încă de azi-noapte. Șoferii așteaptă intervenția salvatorilor, iar pompierii au fost chemați la deszăpezire. Iată cum arată situația din România, conform comunicatelor de presă transmise de autorități.

Ninsorile au creat mari probleme în ultimele ore

În ultimele ore, peste 100 de pompieri, jandarmi şi militari intervin în zonele afectate de ninsoare şi viscol din Buzău. Intervin și zeci de utilaje în judeţul Prahova, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.

Forţele au fost suplimentate. În acest moment acţionează în teren pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din judeţul Buzău 100 de salvatori din cadrul ISU Buzău cu tehnica de intervenţie (…). În sprijinul pompierilor intervin poliţişti, jandarmi şi militari din cadrul MApN. De asemenea pe lângă personalul şi tehnica dislocate, în prima fază, la ordinul IGSU, de la Unitatea de la Ciolpani spre Buzău sunt 14 subofiţeri cu trei mijloace (o şenilată, un microbuz, un camion)”, a anunţat ISU Buzău.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău au precizat că angajaţi din cadrul instituţiei intervin în zona Crucea Comisoaiei împreună cu colegi de la gruparea de jandarmi mobilă Ploieşti, ISU şi armată. Conform Centrului INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliţiei Române, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile sunt închise circulaţiei publice DN 2, DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila şi DN 2C Costeşti – Padina.

Accesul a fost restricţionat pentru toate categoriile de vehicule, sâmbătă dimineaţa, începând cu ora 10,15, pe DN2 – E85, între Slobozia Bradului şi limita cu judeţul Buzău, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Potrivit sursei citate, începând de sâmbătă au fost instituite restricţii pentru autovehicule cu masa totală mai mare de 7,5 tone pe DN 2 limită judeţul Buzău – limită Bacău, DN 2D Focşani – limită judeţul Covasna, DN 24 Tişiţa – limită judeţul Galaţi şi DN 11A Adjud-Vechi – Podu Turcului.

Sursă foto:mapn.ro
Sursă foto:mapn.ro

De la miezul nopţii, ca urmare a viscolului şi a zăpezii, au fost închise DN 23 Mândreşti – limită jud. Brăila, DN 23A Milcovul – Ciorăşti, DN 23B Măicăneşti – limită jud. Buzău, DN 2 L Tişiţa – Soveja, DN 2R Jitia – Vintileasca, DN 2N Bogza – Jitia, DN 2 M Focşani – Butucoasa. De asemenea, vineri seara, începând cu ora 22,30, au fost închise DJ 202F Băleşti – Bogza, DJ 202E limita judeţ Buzău – Voetin, DJ 204L Chiojdeni – Cătăuţi, DJ 204E Ciuşlea – Doaga (intersecţia cu DN 24), DJ 205C Goleşti – Cârligele, DJ 205E intersecţia cu DN2/E85 – Răchitosu – Ciuşlea, DJ 204E Focşani – Petreşti – Mirceşti şi DJ 204D Focşani – Suraia. Anterior, în cursul serii de vineri, alte trei drumuri judeţene, DJ 204P de la intersecţia cu DN2/E85 (Zona Vlahuţă) – Gugeşti, DJ 204B Mărtineşti – Bonţeşti – Râmniceni – Tătăranu şi DJ 202F Mihălceni – Băleşti, precum şi două drumuri naţionale, DN 2N Bogza – Dumbrăveni şi DN 23B, între localităţile Măicăneşti şi Ciorăşti, au fost închise circulaţiei, anunță autoritățile.

Judeţul Vrancea se află, până duminică, sub cod portocaliu de ninsoare şi viscol. Jandarmii intervin pentru deszăpezirea a 11 autovehicule şi trei TIR-uri rămase blocate pe DN85. Circulația este complet blocată.

„A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a deszăpezi 11 autovehicule şi 3 tiruri care rămăseseră blocate în zăpadă”, arată Jandarmeria.

Sursă foto:mapn.ro
Sursă foto:mapn.ro

70 de jandarmi acţionează în zonă, fiind distribuit ceai cald şi apă pasagerilor blocaţi în autovehiculele din zona localităţii Oreavu. Ialomiţa: Traficul rutier este blocat către judeţul Buzău Traficul rutier este blocat către judeţul Buzău, iar spre judeţul Brăila circulaţia este restricţionată pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, informează IPJ Ialomiţa, este anunțat în comunicatul de presă.

„Pe DN2 şi DN2C au fost instituite filtre la graniţa cu judeţul Buzău, traficul fiind blocat pentru intrarea în judeţul Buzău. Pe DN 21, spre Brăila, circulaţia autovehiculelor a fost restricţionată pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Având în vedere situaţia meteorologică din judeţul Ialomiţa, poliţiştii ialomiţeni se află în teren, acţionând pe principalele artere din municipii, oraşe şi localităţi din judeţ, în vederea asigurării unui trafic rutier în siguranţă, precum şi pentru fluidizarea acestuia”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Ialomiţa.

Ninsori România
Ninsori România

În Ialomița se circulă foarte greu, în condiții de iarnă. IPJ mai informează că poliţiştii colaborează cu administratorii drumurilor publice, în vederea asigurării stării de viabilitate a drumurilor publice. Brăila: Circulaţia închisă total pe DN 22 spre Buzău şi DN 23 spre Vrancea Circulaţia rutieră este închisă total pe DN 22 spre Buzău şi DN 23 spre Vrancea, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, Ştefan Stoian.

„Începând cu ora 09,30, s-a închis total circulaţia rutieră pe DN 22 Brăila – limită cu judeţul Buzău şi DN 23 Brăila – limită cu judeţul Vrancea„, a precizat oficialul ISU.

Sunt blocate în continuare: DJ 203 – Ulmu – Făurei – Jirlău – Galbenu, DJ 203 A – Galbenu – Vişani – Câineni Băi şi DJ 203 T – Jirlău – Vişani.

„Galaţi: Circulaţie îngreunată pe două drumuri naţionale şi nouă drumuri judeţene Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, în condiţii de iarnă, pe două drumuri naţionale şi nouă drumuri judeţene din judeţul Galaţi, informează sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Se circulă îngreunat în condiţii de iarnă pe următoarele segmente de drum: DN 25 Vameş – Tudor Vladimirescu, DN 25 Drăgăneşti – Tecuci, DN 24D Cuca – Băleni, DN 24D Vârlezi – Bălăbăneşti, DN 24D Tuluceşi – Folteşti – Oancea. De asemenea, se circulă restricţionat în condiţii de iarnă pe următoarele segmente de drum judeţean: DJ 251 Galaţi – Tecuci, DJ 254 Iveşti – Griviţa, DJ 252 Barcea – Buciumeni, DJ 255 Pechea – Rediu, DJ 251G Valea Mărului – Vârlezi, DJ 251C Valea Mărului – Smulţi, DJ 242B Bereşti – Tg. Bujor, DJ 252G – Ţepu, DJ 242D Băneasa – Suceveni”, este menționat în comunicat.

Mai multe TIR-uri au rămas blocate din cauza ninsorilor
Mai multe TIR-uri au rămas blocate din cauza ninsorilor

Potrivit reprezentanţilor ISU Buzău, pentru eficientizarea misiunilor, din ordinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, au fost dislocate două şenilate de la ISU Galaţi şi una de la ISU Brăila. Tot personalul de la ISU Buzău este mobilizat.

În această dimineaţă, având în vedere situaţia operativă şi condiţiile meteo neprielnice, pentru optimizarea misiunilor şi asigurarea conducerii şi coordonarea intervenţiilor, la nivel ISU Buzău a fost dispusă măsura creşterii capacităţii operaţionale. Astfel, tot personalul s-a prezentat la unitate fiind în măsură să intervină în zonele potenţial a fi afectate (…) În acest moment se intervine în punctul Oreavu pe DN2 E85 cu circa 70 pompieri pentru recunoaşterea în zonă şi deblocarea eventualelor persoane rămase înzăpezite”, au precizat reprezentanţii ISU Buzău.

Din cauza ninsorilor şi viscolului puternic, vineri seară în judeţul Buzău au fost închise temporar 13 drumuri. CNAIR anunță că sunt închise circulaţiei DN2 şi DN2C Costeşti-Padina şi există restricţii de circulaţie pentru vehiculele pe 3,5 tone pe DN22 Râmnicelu-Brăila.

Ai mai putea citi: Meteo 23 ianuarie – 20 februarie. Se schimbă vremea radical! ANM anunță ce temperaturi vor fi și când va ninge

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi transport inclus
Locul de muncă care le asigură românilor un salariu de 5.500 de euro. Bonusuri: cazare gratuită şi ...
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Aparatul care trebuie scos din priză în timpul furtunii. Riscurile la care ne supunem dacă nu-l deconectăm
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi