- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Anul școlar 2024- 2025. Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației ca elevii din familii monoparentale să primească bursă socială indiferent de venituri

05 Sep, 19:33 • Bocioacă Bianca
Avocatul Poporului a cerut Ministerul Educației ca elevii din familii monoparentale să primească bursă socială indiferent de venitul pe membru de familie, potrivit Federației Părinților și Aparținătorilor Legali.
Anul școlar 2024- 2025. Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației ca elevii din familii monoparentale să primească bursă socială indiferent de venituri

Avocatul Poporului cere Ministerului Educației ca bursele sociale din familiile monoparentale să fie acordate indiferent de veniturile pe membru de familie, adică să revină la vechile reguli din Ordinul nr. 6238 din 8 septembrie 2023, unde se preciza că bursa socială se acordă elevilor care provin din familii monoparentale, „fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie”, potrivit edupedu.ro.

„Am revenit la Ministerul Educației și am solicitat formularea unui punct de vedere pe marginea celor de mai sus, dar și din perspectiva analizării oportunității modificării și completării Ordinului nr. 5518/11 iulie 2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor, în sensul revenirii la vechea reglementare din Ordinul nr. 6238 din 8 septembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor, care acorda vocație la obținerea bursei sociale elevilor din familiile monoparentale, indiferent de venitul pe membru de familie. În funcție de informațiile/documentele obținute, vom propune și efectua, după caz, și alte demersuri necesare soluționării dosarului constituit ca urmare a sesizării din oficiu”, scrie în solicitare.

Citește și: Schimbare majoră în anul școlar 2024-2025! Ministerul Educației a schimbat regulile. Toți elevii trebuie să știe asta

Avocatul Poporului a precizat că a solicitiat lămuriri de la Ministerul Educației și în altă prinvință semnalată.

„Instituția s-a sesizat din oficiu la data de 22 iulie 2024, în contextul dispozițiilor referitoare la situația elevilor olimpici naționali care se califică în loturile pentru etapele internaționale ale olimpiadelor și nu obțin niciun premiu sau medalie în categoria elevilor cu vocație la bursa de merit sau de excelență, solicitând Ministerului Educației un punct de vedere pe marginea celor semnalate cu această ocazie”.

„Ulterior inițierii demersurilor sus-menționate, mai mulți petenți, printre care și dumneavoastră, ne-au semnalat o altă problemă cauzată de apariția Ordinului nr. 5518/11 iulie 2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor, respectiv situația elevilor din familiile monoparentale. Concret, din punct de vedere al venitului, nu există diferențe între familia monoparentală și familia copilului orfan de unul dintre părinți și, totuși, în cazul familiei monoparentale, bursa este condiționată de venit.

Cu titlu de exemplu, dumneavoastră ne-ați sesizat faptul că numărul familiilor monoparentale nu este unul foarte mare în România, astfel încât noile prevederi nu au capacitatea să genereze o economie bugetară semnificativă, însă sunt de natură să creeze o nouă discriminare pe care o face Ministerul Educației între elevii cu vocație la bursa socială”, scrie în răspunsul Avocatului Poporului către FEPAL.

Anul școlar 2024 – 2025. Burse sociale pentru elevi

Bursele sociale pentru elevii din familii monoparentaele sunt condiționate de venit în anul școlar 2024 -2025, potrivit metodologiei cadru de acordare a burselor școlare, publicată în monitorul Oficial. Pentru elevii din familii monoparentale va luat în calcul venitul mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni, care trebuie să fie mai mic decât un salariu minim net pe economie.

În anul școlar precedent, bursele sociale pentru elevii din familii monoparentale nu au fost condiționate de venit, deși proietul inițial al metodologiei de acordare a burselor Ministerul Educației condiționa în funcție de venit bursa socială pentru elevii cu un părinte decedat și bursa socială pentru elevii din familii monoparentale.

Citește și: Burse de merit pentru elevi în anul școlar 2024-2025. Câți bani vor primi în fiecare lună elevii

FEPAL a înaintat o petiție către Avocatul Poporului, solicitând o intervenție în legătură cu noile reglementări privind acordarea burselor pentru elevi, stabilite prin Ordinul Ministerului Educației nr. 5518/11 iulie 2024.

„Analizând Metodologia-cadru de acordare a burselor pentru anul școlar 2024-2025, FEPAL a identificat o problemă semnificativă: noile prevederi discriminează elevii din familii monoparentale prin impunerea unor condiții de venit, în timp ce elevii orfani beneficiază de aceleași burse fără restricții financiare. Această situație riscă să amplifice inegalitățile și să afecteze accesul la educație pentru un segment vulnerabil al elevilor”, scria în comunicatul FEPAL.

„Este crucial ca toți elevii să beneficieze de oportunități egale, fără discriminări bazate pe structura familială. Reglementările actuale sunt inechitabile și nu reflectă realitățile sociale cu care se confruntă elevii din familii monoparentale”, a declarat Daniela Tarnovski, Director de Program – Familii Monoparentale.

FEPAL a solicitat Avocatului Poporului să analizeze aceste reglementări și să intervină pentru a asigura un sistem de burse echitabil, care să nu discrimineze elevii în funcție de contextul familial.

Daniela-Tarnovschi-3-1
Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci