Războiul dintre Rusia și Ucraina a trecut cu mult de 400 de zile, iar în tot acest timp, soarta unei țări se află în mâinile destinului, la fel ca și viața oamenilor. Mulți dintre ucraineni au ales să rămână pe pământul natal, cu riscul de a cădea tribut unui război al orgoliilor politice, însă au fost și o parte dintre oameni care au decis să plece din calea atacurilor și să treacă granițele altor țări. Numărul ucrainenilor care au intrat în România din 10 februarie 2022, inclusiv în perioada pre-conflict a ajuns foarte aproape de 4 milioane, indică datele Poliţiei de Frontieră.
„În data de 13.04.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 197.700 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 52.200 de mijloace de transport, pe ambele sensuri”, transmite vineri Poliţia de Frontieră.
Te mai poate interesa azi și: Planul NATO pentru apărarea României. Amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar NATO
Pe sensul de intrare în România, au fost 93.000 de persoane, dintre care 7.525 de cetăţeni ucraineni.
„Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 13.04.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.981.265 cetăţeni ucraineni”, conform sursei citate.
Mai mult, autoritățile mai anunță și că tot controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Ai mai putea citi și: Prețurile alimentelor ar putea ajunge la un nou record istoric. Ucraina: „Avem o situație critică”