- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Au mințit că găzduiesc refugiați ucraineni, ca să primească ajutor de la stat! Sumele decontate se ridică până la 1.800.000 de lei

11 Dec, 14:05 • Gabriela Andreescu
Mai mulți localnici din Sighetu Marmației sunt în centrul unei anchete de amploare pentru înșelăciune și fals material, după ce au mințit autoritățile că găzduiesc refugiați ucraineni și au obținut, astfel, foloase materiale de milioane de lei de la stat. Polițiștii din Maramureș instrumentează în prezent zeci de dosare penale după ce mai mulți români au decontat sume mari de bani pe seama celor care au fugit din calea războiului
Au mințit că găzduiesc refugiați ucraineni, ca să primească ajutor de la stat! Sumele decontate se ridică până la 1.800.000 de lei

De la primul atac al Rusiei asupra Ucrainei și până în prezent, mii de refugiați ucrainieni au trecut în România prin punctul de frontieră din Sighetul Marmaţiei, iar statul român a oferit importante ajutoare financiare localnicilor care s-au oferit să îi găzduiască. Iată însă că, pe lângă oameni  cu suflet mare, s-au găsit și o serie de profitori, care au văzut în situația creată o oportunitate de a mai lua niște bani de la stat.

Românii cercetați pentru înșelăciune și fals material au profitat de o lacună a legii care nu cere acte doveditoare, ci doar o declaraţie pe proprie răspundere cu numărul refugiaţilor cazaţi.

În timp ce refugiații fugeau din calea războiului, unii localnici se gândeau cum să facă bani din asta
În timp ce refugiații fugeau din calea războiului, unii localnici se gândeau cum să facă bani din asta

Citește și: În interiorul reședințelor subterane de lux! Buncărele – planul celor mai bogați oameni ai planetei de a supraviețui în cazul sfârșitului lumii

Sumele de bani luate de la stat de românii care au mințit că găzduiesc refugiați ucraineni se ridică la peste 1.800.000 de lei

„Dacă în martie, aprilie, mai, iunie decontările erau undeva la 4-500 de mii de lei, în ultimele luni am ajuns să depăşim un milion de lei, iar în octombrie am ajuns la 1.800.000 de lei, decontări. Am identificat refugiaţi care figurau la mai multe domicilii de pe raza Municipilui Sighet. E clar că era în imposibilitate obiectivă de a găzdui într-un apartament cu 2 camere 16 persoane. La patru-cinci ucrainieni au dat apartamentul cu două camere, îţi dai seama, au luat undeva la vreo 8.000 de lei pe lună”, a declarat pentru Observator News Vasile Moldovan, primarul localității de frontieră Sighetu Marmației.

De exemplu, într-o casă dărăpănată, la ieșirea din oraş, în acte apăreau găzduiți 16 refugiați. Proprietarul spune că n-a avut niciodată pe cineva acolo: „Aici nu s-au putut ţine că nu erau condiţii aici nici pentru o pisică. Jumătate era dărâmată.”

Mai mult, bărbatul susține că nu a depus nicio cerere de decontare la primărie şi nu înţelege de ce el este cel trecut în acte: „Nu vreau să dau nume, dar sunt unii care au 141 de persoane! Poate să-i ţină? Unde 141? Că îi trebuie două blocuri!”, a mai declarat localnicul sursei citate.

Conform legii, cei care găzduiesc refugiați primesc câte 70 de lei pe zi pentru fiecare persoană.

„E șmecherie, na. Au luat bani degeaba! Ar trebui pedepsiţi”consideră localnicii

Anca Pop, purtător de cuvânt IPJ Maramureș, a declarat pentru sursa citată că Poliția efectuează cercetări în 26 de dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals material.

Un caz asemănător a fost descoperit şi la Năvodari, în județul Constanţa. Vinovaţii riscă inclusiv ani de închisoare.

Citește și: Ce fac românii cu cadourile de Crăciun care nu le plac? Le dau cadou mai departe! Francezii preferă să le vândă și britanicii să le doneze

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult