Această bancă a fost lansată, în 2024, în luna aprilie, are active de peste un miliard de lei și 400.000 de clienți. Conform previziunilor, numărul utilizatorilor Salt Bank s-ar putea dubla până la sfârșitul lui 2025. Unul dintre motivele pentru care această bancă a avut succes este programul de fondatori. Acest program se încheie pe 22 martie, iar clienții early adopters au posibilitatea de a transforma punctele de fondator în bani sau în acțiuni, dacă banca va fi listată la bursă până în anul 2029. Este o strategie unică în sectorul bancar din România, iar clienții pot avea de câștigat.
“Avem un prim credit pus în producţie şi am început să dăm credite la ‘friends and family’, avem abordarea aceasta, pentru că trebuie să testăm şi modelul, trebuie să vedem că funcţionează totul bine în ceea ce priveşte scoringul.
La o bancă cu licenţă bancară şi modelul de business stă pe fundamentele unei bănci, evident. Creditarea va fi cu siguranţă un contributor important la aceasta”, a declarat Gabriela Nistor, CEO al Salt Bank, potrivit Ziarul Financiar.
Recent, Salt Bank Banca a început să acorde credite. În primă fază, banca a testat programul de credite printr-un program restrâns, care a avut succes.
Mai mult, prima bancă digitală din România își propune să-și diversifice oferta de produse bancare. Spre exemplu, instituția are în plan servicii destinate freelancerilor, companiilor mici cu un singur acționar, precum și persoanelor fizice autorizate.
Citeste si Adrian Negrescu, analiză incisivă despre efectele inflației asupra economiei românești
332 de angajați are, în acest moment, Salt Bank, dar echipa urmează să se mărească cu cel puțin 80 de specialiști doar anul acesta.
“Am adus oameni din marketing, din alte domenii, care ne aduc o viziune proaspătă. Printre recrutările planificate pentru anul viitor, mulți vor fi pe tehnologie, estimându-se un număr de 40-50 de specialiști în acest domeniu.
Restul vor veni pe zonele de business și suport, precum conformitate, antifraudă, produse și call-center”, a mai spus Gabriela Nistor, conform bzi.ro.
Salt Bank utilizează platforma Engine by Starling, furnizată de neobank-ul britanic Starling Bank, care include module esențiale, cum ar fi platforma bancară, sistemul de carduri și platforma de call-center.