- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Bani în plus de la stat pentru acești pensionari! Proiectul a fost adoptat tacit de Senat

06 Feb, 20:47 • Fundeanu Madalina
Pensionarii români ar putea primi bani în plus de la stat. Mai exact, sunt vizați seniorii care nu utilizează călătoriile cu tarif redus la care au dreptul.
Bani în plus de la stat pentru acești pensionari! Proiectul a fost adoptat tacit de Senat

Pensionarii români ar putea primi bani în plus de la stat la începutul acestui an, datorită unui proiect adoptat tacit la Senat, conform informațiilor relatate de Antena 3 CNN.

Pensionarii români care ar putea primi bani în plus de la stat

Mai exact, sunt vizați seniorii români care nu utilizează călătoriile cu tarif redus la care au dreptul. Aceștia ar putea fi compensați financiar, potrivit unui proiect considerat trecut tacit de Senat, prima cameră parlamentară în acest caz, deoarece nu a fost discutat și votat în termenul legal.

Această măsură nu este chiar nouă, fiind similară cu una conținută într-un proiect de lege depus în Parlament în 2015, care a trecut deja de Senat și care se află în așteptarea votului decisiv al deputaților de mai bine de cinci ani.

Te-ar putea interesa și: Românii cu vârsta între 18 și 35 de ani vor putea face stagiu militar voluntar în România. Ce salariu va primi un astfel de soldat

Bani în plus pentru pensionari!
Bani în plus pentru Pensionari

Proiectul de lege care vizează modificarea Legii nr. 147/2000 în ceea ce privește reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern a fost considerat trecut tacit de Senat și urmează acum să fie dezbătut și votat în camera decizională a Parlamentului, respectiv Camera Deputaților.

Modificările propuse vor oferi pensionarilor posibilitatea de a primi compensație financiară pentru călătoriile cu tarif redus la care au dreptul. Așa cum este regăsit în textul viitoarei legi, „călătoriile care nu au fost efectuate în cursul anului vor fi compensate în bani, care vor fi virați beneficiarilor odată cu plata primei pensii a anului următor”.

Modul în care va fi calculată compensația va trebui stabilit prin ordin de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

„Inițiativa legislativă vine în sprijinul persoanelor vârstnice, acestea confruntându-se cu o multitudine de probleme, cele mai importante fiind legate de nivelul scăzut al veniturilor. Pe lângă aceasta, pensionarii se mai confruntă și cu un grad de sănătate precar, lipsa medicamentelor, asistență socială slabă”, își motivează inițiatorii propunerea.

Mare atenție! Proiectul de lege nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie adoptat în Parlament, promulgat prin decret prezidențial şi publicat în Monitorul Oficial.

Vezi și: România produce mai multă energie electrică din surse regenerabile decât din arderea cărbunelui. Țara noastră se numără printre exportatorii mari de electricitate

Urmărește Daily Business pe Google News