Romanian
 - 
ro
Știri interne

Bogdan Peșchir, zis și BogPR, finanțatorul lui Călin Georgescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

21 Mar, 22:08 • Cornel Ghimeșan
Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unor surse judiciare.
Bogdan Peșchir, zis și BogPR, finanțatorul lui Călin Georgescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Bogdan Peșchir a fost audiat, vineri, la Parchetul General, în dosarul coruperii de alegători.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au admis, vineri seară, propunerea procurorilor privind arestarea preventivă a lui Bogdan Peşchir, fiind emis mandat de arestare pentru 30 de zile.

”Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, aflat în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegatorilor prin mijloace de comunicare electronică (în formă continuată – 265 acte materiale)”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel vizat fiind Peşchir.

Citește și Atenție cine te sună! ING avertizează că e la modă o nouă metodă prin care escrocii îți pot goli conturile

Joi, procurorul de caz a cerut instanței arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

”Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 28.03.2024 – 31.01.2025, inculpatul a oferit suma de 879.521,13 USD, sub formă de gift-uri pe alicaţia TIK TOK (plăţi efectuate prin aplicaţie în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani) şi sumele de 302.547,87 de lei şi 17.859,31 USD, prin transferuri efectuate prin aplicaţia REVOLUT (conturi bancare şi portofele electronice de criptomonede), către 265 de persoane, în scopul determinării acestora să voteze un anumit candidat alegerile prezidenţiale organizate în anul 2024”, au precizat anchetatorii.

Citește și Ilie Bolojan a convocat CSAT la finalul lunii martie. Se va discuta poziţionarea României în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului dintre Rusia și Ucraina

Bogdan Peșchir a fost reținut pentru 24 de ore, joi seara, după o serie de percheziții făcute de anchetatori la mai multe locații din țară, vizați fiind influenceri și afaceriști care ar fi fost implicați în promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele de socializare.

17 percheziții domiciliare au avut loc în București și alte nouă județe, și au legătură cu un dosar de corupere a alegătorilor. Oamenii legii au descins la patru imobile ale lui Bogdan Peșchir, cunoscut pe TikTok, ca BogPR. Toate perchezițiile implică dosarul de finanțare a campaniei lui Georgescu si coruperea alegătorilor.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Românii au plătit, în medie, 246 euro, pentru biletele de avion pentru minivacanţa de Paşte 2025
Românii au plătit, în medie, 246 euro, pentru biletele de avion pentru minivacanţa de Paşte 2025
Adio, „Doi Cocoși”! Restaurantul care a scris istorie în Capitală, înghițit de betoane
Adio, „Doi Cocoși”! Restaurantul care a scris istorie în Capitală, înghițit de betoane
Piaţa imobiliară, creştere importantă în martie 2025. În ce zonă poţi cumpăra cele mai ieftine apartamente cu două camere din Bucureşti
Piaţa imobiliară, creştere importantă în martie 2025. În ce zonă poţi cumpăra cele mai ieftine ...
Horoscop 16 aprilie. Luna în Săgetător agită zodiile. Berbecii devin posesivi, Scorpionii au parte de noroc neașteptat
Horoscop 16 aprilie. Luna în Săgetător agită zodiile. Berbecii devin posesivi, Scorpionii au parte ...
DEMGY Group devine unul dintre principalii producători mondiali de componente din materiale plastice pentru interiorul aeronavelor, datorită achiziției TOOL GAUGE, o companie americană și un furnizor cheie pentru industria aeronautică
DEMGY Group devine unul dintre principalii producători mondiali de componente din materiale plastice ...
Victor Ponta, avertisment dur legat de prezidențiale: ”Vor să anuleze din nou alegerile. Dar de data aceasta s-a umplut găleata cu minciuni. Românii nu mai suportă, nu îi mai acceptă”
Victor Ponta, avertisment dur legat de prezidențiale: ”Vor să anuleze din nou alegerile. Dar de data ...
Dosarul tezaurului dacic. Șeful anchetatorilor olandezi spune că va fi recuperat măcar coiful. ”Ne aşteptăm să îl găsim”
Dosarul tezaurului dacic. Șeful anchetatorilor olandezi spune că va fi recuperat măcar coiful. ”Ne ...
Vouchere de Paște, un nou tip de atac de phishing prin care românii cad pradă hackerilor
Vouchere de Paște, un nou tip de atac de phishing prin care românii cad pradă hackerilor
Câți bani fac Gabriela Cristea și Tavi Clonda din postările de pe Facebook: „Aș mai schimba ceva cu online-ul”
Câți bani fac Gabriela Cristea și Tavi Clonda din postările de pe Facebook: „Aș mai schimba ...
Rămâne singur George Simion? Ziua și demisia din AUR! Cine a părăsit marți partidul
Rămâne singur George Simion? Ziua și demisia din AUR! Cine a părăsit marți partidul
Fraudele de tip spoofing fac din ce în ce mai multe victime în rândul românilor
Fraudele de tip spoofing fac din ce în ce mai multe victime în rândul românilor
CERONAV face angajări. Ce posturi sunt disponibile și care sunt criteriile de angajare
CERONAV face angajări. Ce posturi sunt disponibile și care sunt criteriile de angajare
Unde ne refugiem dacă începe al Treilea Război Mondial. Lista celor mai sigure zece locuri de pe planetă
Unde ne refugiem dacă începe al Treilea Război Mondial. Lista celor mai sigure zece locuri de pe planetă
Scumpiri înainte de Paște! Prețurile produselor tradiționale pentru masa de Paște s-au majorat cu până la 30% față de anii trecuți
Scumpiri înainte de Paște! Prețurile produselor tradiționale pentru masa de Paște s-au majorat cu ...
Trump pune presiune pe Europa: Vrea carne cu hormoni și pesticide pe mesele europenilor. Bruxelles-ul spune un NU categoric
Trump pune presiune pe Europa: Vrea carne cu hormoni și pesticide pe mesele europenilor. Bruxelles-ul ...
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. ...
4 zodii urmărite de noroc în perioada Paștelui. Nativii scapă de probleme și își îndeplinesc visurile
4 zodii urmărite de noroc în perioada Paștelui. Nativii scapă de probleme și își îndeplinesc ...
VIDEO Studenții din Serbia trec la o nouă formă de protest: blocarea accesului în sediile posturilor publice de radio și TV
VIDEO Studenții din Serbia trec la o nouă formă de protest: blocarea accesului în sediile posturilor ...