Suma totală necesară pentru construirea unui spital pe bulevardul Timișoara este estimată la aproximativ 780 de milioane de lei cu TVA. Ultimele cifre actualizate au fost prezentate potrivit unui proiect de hotărâre a studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici votat de Consiliul Local Sector 6, în şedinţa care a avut loc joi.
La ședință au avut loc mai multe dezbateri pe marginea acestui subiect. Actul normativ a fost adoptat cu 18 voturi „pentru” și 9 abțineri, conform Agerpres.
Ai mai putea citi și: Sprijin pentru românii fără asigurare medicală. Streinu-Cercel: „Vor beneficia de aceleași acte medicale şi terapii ca cei asigurați!”
„Vom continua discuţiile cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi ne vom apuca să lucrăm la caietul de sarcini care o să vină cu o strategie de contractare aferentă şi ne dorim ca în 2024 să înceapă lucrările. Până atunci va fi eliberat terenul de toate sarcinile și totul va intra în linie dreaptă”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, la ședința Consiliului Local.
Conform edilului, modalitățile de finanțare pot fi diverse, important este ca proiectul să înceapă. Românii se întreabă însă dacă nu va fi un nou proiect început și lăsat în paragină.
„Sunt în discuţii cu Ministerul Fondurilor Europene inclusiv să fie cuprins în Programul Operaţional Sănătate (…), am demarat discuţii şi cu Consiliul Judeţean Ilfov (…). Oricând există posibilitatea ca Primăria Capitalei, prin ASSMB, să susţină acest proiect, pentru că noi suntem până la urmă subdiviziune a acestui oraş”, a punctat Ciprian Ciucu.
Comunitatea locală din Sectorul 6, conform analizelor specialiștilor, are „un acces dificil” la sistemul de sănătate de stat. Zona cea mai afectată este cea compusă din cartierele Militari și Drumul Taberei, care nu beneficiază de legături facile cu spitalele din Municipiul București, arată actul normativ adoptat de membrii CL.
Din aceste considerente, prin hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 259 din 21 decembrie 2021 a fost aprobată documentația tehnică faza studiu de fezabilitate și valoarea investiției de circa 339 de milioane de lei cu TVA pentru construirea unui spital pe bulevardul Timișoara.
Citește și: Premieră pentru România. Țara va găzdui, pentru prima dată, o reuniune a miniștrilor de externe din NATO