Bursă socială 2023. Milioane de elevi din România pot primi un ajutor lunar de la stat în valoare de 300 de lei. Iată ce condiții trebuie îndeplinite, conform antena 3 CNN.
Bursa socială reprezintă o măsură abordată de autorități pentru a promova educația școlară și de a împiedica abandonul școlar. Însă, acest drept poate fi benefic doar pentru anumite categorii de elevi.
Citește și: Burse şcolare 2023. Care elevi sunt eligibili pentru a primi bani de la stat
Valoarea unei burse pleacă de la 300 de lei pe lună pentru anul școlar 2023-2024, dar în anumite excepții, această sumă poate fi majorată.
„În categoria elevilor care pot beneficia de bursa socială prevăzută la articolul 14 alineatul 1, litera b se încadrează elevii orfani sau elevii crescuți de un singur părinte, sau elevii abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială dispusă de către Comisia pentru protecția copilului sau, după caz instanța judecătorească, în condițiile legii. Prin copil crescut de un singur părinte se înțelege copilul aflat în întreținerea unui singur părinte; autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte”, potrivit clarificărilor.
„Criteriile generale de acordarea burselor de ajutor social pentru categoriile de elevi prevăzute la articolul 14 alineatul 1 literele b, c și d nu condiționează acordarea acestora de venitul net lunar pe membru de familie. Prevederea se aplică pentru categoria de beneficiar stipulată la articolul 14 alineatul 1 litera a”.
Elevii pentru care nu se condiționează acordarea burselor sociale de venitul net lunar pe membru de familie sunt următorii:
- ”elevi orfani sau crescuți de un singur părinte sau elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială;
- elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
I. boli și tulburări ale sistemului nervos și ale funcțiilor mentale globale;
II. boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale;
III. boli ale structurii laringelui și funcțiilor sale;
IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular și ale funcțiilor sale;
V. boli ale structurii aparatului respirator și ale funcțiilor sale;
VI. boli ale structurii sistemului imunitar și ale funcțiilor sale;
VII. boli ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin;
VIII. boli ale structurii funcțiilor aparatului urinar cu sau fără insuficiență renală cronică (IRC), indiferent de cauză;
IX. boli ale structurii și funcțiilor aparatului locomotor și corespunzătoare mișcării;
X. boli ale structurii pielii, anexelor și funcțiilor tegumentului;
XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele și metastazele);
XII. boli genetice;
XIII. transplantul de organe, țesuturi și celule, stările post-transplant;
XIV. orice altă boală, tulburare sau afecțiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puțin 6 luni sau servicii de abilitare și reabilitare pentru cel puțin 6 luni sau îngrijiri paliative și care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;
- elevi din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu”.
Pentru ceilalți elevi, care nu sunt în categoriile de mai sus, bursa socială se poate acorda dacă este îndeplinit criteriul de venit, recalculat în semestrul II, se arată în document. În venituri intră alocațiile și bursele fraților sau surorilor.
„Conform articolului 13 alineatul 1, bursele de ajutor social să stabilesc la începutul anului școlar, fiind revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei. Elevii majori sau părinții elevilor minori proveniți din familii al cărui venit s-a modificat pe parcursul semestrului I, astfel încât să corespundă criteriilor generale prevăzute la articolul 14, pot depune cerere pentru acordarea burse sociale în semestrul al II-lea.
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, prevăzut la articolul 10 alineatul 4, se iau în considerare toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementare pentru copii, precum și venitul din bursă acordată fraților/surorilor elevului, dacă acestea au fost acordate neîntrerupt în perioada în care s-a calculat venitul”, potrivit documentului citat de edupedu.ro.
„În aplicarea prevederilor articolului 10 alineatul 1 și respectiv articolului 14 alineatul 1 litera a pentru acordarea burse de studiu, respectiv a bursei de ajutor social, începând cu semestrul al II-lea, se are în vedere salariul minim net pe economie din lunile în care s-a calculat venitul mediu net lunar pe membru de familie, respectiv octombrie – decembrie 2021 pentru bursa de studiu și ianuarie – decembrie 2021 pentru bursa de ajutor social, astfel: 1.524 lei, respectiv 1.540 lei pentru salariatul care are în întreținere o persoană, 1.556 lei pentru salariatul care are în întreținere două persoane, 1.572 lei pentru salariatul care are în întreținere trei persoane și 1.604 lei pentru salariatul care are patru sau mai multe persoane în întreținere”, precizează ministerul.
Toate categoriile de elevi prevăzute la articolul 18 primesc bursă de ajutor social și în perioada vacanței lor școlare.
Aceste categorii sunt: