- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Burse sociale 2023. Cine sunt beneficiarii acestui ajutor bănesc de la stat

17 Aug, 13:31 • Stefan Simion
Statul acordă un nou ajutor bănesc persoanelor vulnerabile. De data asta, beneficiarii sunt studenții români care se confruntă cu probleme sociale sau cu probleme de sănătate. Și nu doar atât. Aceștia vor beneficia de un ajutor bănesc suplimentar în situația decesului unui membru al familiei sau a nașterii unui copil.
Burse sociale 2023. Cine sunt beneficiarii acestui ajutor bănesc de la stat

Burse sociale 2023. Principalul scop al acestui ajutor bănesc este prevenirea abandonului școlar și încurajarea accesului la educație.

Burse sociale 2023. Cine și cum poate beneficia de burse sociale

Beneficiarii acestor burse sunt studenții care provin din familii cu venituri reduse sau care se află în situații sociale dificile, dar care nu au împlinit încă vârsta de 35 de ani. De asemenea, pot beneficia de burse sociale studenții orfani de unul sau ambii părinți sau proveniți din casele de copii, precum și cei care au dizabilități sau boli cronice. Cei cu dizabilități sau boli cronice vor primi bursele sociale și pe perioada vacanțelor, spre deosebire de ceilelalte categorii de studenți defavorizați, scrie avocatnet.ro

Bolile cronice aflate pe lista de acordare a acestui ajutor bănesc sunt: tuberculoza, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbție severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiu F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor și încadrați într-un grad de invaliditate.

Citeste si ANPC vrea să-i pună la punct pe influenceri. Ce trebuie să conțină obligatoriu postările de pe rețelele sociale

Pentru a obține o bursă socială, solicitantul trebuie să depună, la începutul fiecărui semestru, la secretariatul facultății un dosar care să conțină documente care să ateste situația financiară și socială a studentului și a familiei sale, precum adeverințe de venit, certificate de naștere, acte de divorț etc.

Burse sociale 2023. Situații excepționale în care se acordă ajutorul bănesc

Există câteva situații în care studenții care primesc deja o bursă socială vor putea beneficia, la nevoie, și de un ajutor material suplimentar:

  • bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, care se poate acorda studenților cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, studenților defavorizați din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 3 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar net mediu pe membru de familie din salariul minim net la nivel național. Această categorie de bursă se poate acorda aceluiași student de două ori în cursul unui an universitar;
  • bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soție nu realizează deloc venituri sau venituri mai mari decât salariul de bază minim net la nivel național și constă într-o bursă pentru naștere și lăuzie și o bursă pentru procurarea îmbrăcămintei copilului nou-născut, care se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut;
  • bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului (ei). Prin membru de familie se înțelege soț, soție, copil. În cazul decesului studentului necăsătorit, căsătorit cu soție sau soț care nu realizează venituri, bursa se acordă rudelor de gradul I sau succesorului legal, o singură dată în cursul anului universitar.

Citeste si Românii riscă să piardă voucherele pentru alimente! „Vom modifica Ordonanța și pentru cei care sunt în această situație le vom retrage cardurile sociale”

Cuantumul burselor sociale, indiferent de tipul acestora, este aprobat prin hotărâre a senatului Universității, la propunerea Consiliului de administrație, în urma consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv a organizațiilor studențești reprezentative din universitate.

Menționăm că bursa socială poate fi cumulată cu bursele de merit și de performanță. Bursa de merit este mai mare decât bursa socială, iar cea de performanță mai mare decât cea de merit.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci