- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Modernizarea pe căile ferate Brașov-Sighișoara se amână la nesfârșit! Asociaţia Pro Infrastructură: „Guvernul are ochi doar pentru drumuri”

06 Oct, 22:48 • Cornel Ghimeșan
Asociaţia Pro Infrastructură acuză Guvernul că nu acordă importanță și modernizării căilor ferate. Aceștia susțin că sunt blocaje în linie pe CF Braşov-Sighişoara.
Modernizarea pe căile ferate Brașov-Sighișoara se amână la nesfârșit! Asociaţia Pro Infrastructură: „Guvernul are ochi doar pentru drumuri”

Asociaţia Pro Infrastructură

declară, joi seară, blocaje în linie pe CF Braşov-Sighişoara şi afirmă vehement că ”Guvernul are ochi doar pentru drumuri”. Cu toate acestea, Asociația spune că există, totuși și surprize plăcute şi cere constructorilor să profite de vremea încă bună şi să accelereze lucrările.

„Blocaje în linie, dar şi surprize plăcute pe CF Braşov-Sighişoara. Vremea este perfectă pentru lucrări, dar progresul este slab pe lotul 3 şi decent pe lotul 2 (cel cu tunelurile de 5 km şi 7 km)”, au transmis, joi seară, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Citește și: De anul viitor, am putea plăti mai mult pe biletele de tren. CFR Călători analizează această posibilitate

Potrivit acestora, cel mai mare blocaj a fost cel financiar (oferte depuse în 2017), prima actualizare a preţurilor fiind făcută abia în septembrie.

”Din păcate, Guvernul are ochi doar pentru drumuri, iar actualizarea preţurilor reglementată prin OUG a arătat o nepăsare cruntă faţă de domeniul feroviar, ignorând parametri esenţiali în procesul mult mai complex de execuţie”, a mai transmis organizaţia.

De ce sunt întărzieri pe CF Brașov-Sighișoara

Modernizarea pe căile ferate Brașov-Sighișoara se amână la nesfărșit! Asociaţia Pro Infrastructură: „Guvernul are ochi doar pentru drumuri”
Modernizarea pe căile ferate Brașov-Sighișoara se amână la nesfărșit! Asociaţia Pro Infrastructură: „Guvernul are ochi doar pentru drumuri”

ONG-ul susține faptul că problemele se țin lanț pe lotul 3 al linei Brașov-Sighișoara:

 ”lista problemelor e cât şantierul de lungă, deoarece CFR a pus un proiect cu lacune pe masa constructorului”.  

Pe traseul căilor ferate sunt apar felurite probleme pe care ONG-ul le reclamă. Aceștia susțin că ritmul este mult mai lent pe șantierul acesta, decât pe alte țantiere din țară. Linia Brașov-Sighișoara este de mult așteptată, dar podul aflat încă îm expertiză, alunecări de teren sau reproiectările se pun în calea constructorilor care avansează foarte greu.

„În mod normal, acesta ar trebui să fie (aproape) perfect, iar antreprenorul doar să pună în operă lucrările (FIDIC Roşu). Erorile se traduc în costuri suplimentare de timp şi bani pentru noi toţi. În Sighişoara încă avem pod în expertiză (îl modernizăm sau îl demolăm?) şi firul nou e blocat. La varianta de viteză Vânători abia acum se demolează locuinţele expropriate.

Astfel, avansul Arcada este unul modest faţă de cum ne-a obişnuit pe alte şantiere. La Archita dealul a luat-o la vale, iar Aktor a îngheţat lucrările lungind-o cu reproiectarea timp de un an, procedură tot nefinalizată. În zona tunelurilor de la Beia iar avem reproiectare în curs, deci blocaj. La Paloş blocaj iar, drumul judeţean nefiind mutat, sarcină a aceluiaşi constructor”, arată asociaţia.

Chiar și în zonele în care nu intervin probleme de diverse forme, progresul este unul foarte lent. Cu toate acestea Asociația Pro Infrastructură anunță faptul că pe lotul 2 lucrurile au început să se miște cu o mai mare rapiditate.

„E bine că s-au deschis noi fronturi de lucru pe variantele de traseu, dar anul 2022 este pierdut. Sezonul rece e la orizont. Cerem ca Aktor să crească ritmul şi să nu întârzie profitând de proiectul cu hibe oferit de CFR. Pe lotul 2 stăm în sfârşit mai bine. Aici avem lucrări de o complexitate fără precedent în istoria căilor noastre ferate: două tuneluri cu galerie dublă, de aproximativ 5 km şi 7 km lungime.

Portalul Racoş Est al tunelului Racoş-Ormeniş (~7 km) prinde repede formă. S-a livrat 75% din primul TBM („cârtiţa” care va fora), restul pieselor fiind întârziate de cotele scăzute ale Dunării. Aşadar, când arde, Aktor se poate mobiliza (să ţii TBM-ul „parcat” costă). Sperăm ca grecii să accelereze şi TBM-urile să fie lansate cât mai curând”, transmite organizaţia.

Potrivit Asociației în zona Apaţa ”constructorul Arcada avansează modest, pregătindu-se de ridicat grinzile la viaductul de lângă Ormeniş”.

”Pe lotul 1 (Apaţa-Braşov) din păcate nu am ajuns din cauza condiţiilor meteo. Sperăm ca din această lună să vedem antreprenorii impulsionaţi de ajustările de preţuri şi aşteptăm cu interes următoarea vizită, 2023 fiind un an în care obligatoriu ar trebui să se vadă un progres semnificativ”, a mai transmis organizaţia.

Alte articole: Trenurile vechi și insalubre i-au oripilat pe inspectorii ANPC. CFR Călători amendat cu 30.000 de lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult