- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Care sunt cele 14 alimente care se vor ieftini. Cât va costa pâinea începând de acum

28 Jun, 14:06 • Cornel Ghimeșan
În ședința de Guvern de joi va fi adoptată Ordonanța de Urgență, iar prevederile pe care aceasta le presupune vor fi aplicate de la data de 1 august. Măsurile proiectului de ordonanţă de urgenţă prevăd o reducere a adaosurilor comerciale la următoarele grupe de produse agricole şi alimentare
Care sunt cele 14 alimente care se vor ieftini. Cât va costa pâinea începând de acum

Miercuri va intra în transparență decizională pe site-ul Ministerului Agriculturii proiectul de ordonanță care presupune reducerea prețurilor pentru alimente de bază. Mai multe surse din apropierea Guvernului au declarat că OUG va include și reducerea adaosurilor comerciale cu până la 20% la procesator și 20% la retaileri. Reducerea adaosurilor comerciale va fi aplicată pe o perioadă de trei luni.

Citește și: Alertă pentru turiștii care merg pe litoral. ANPC a început închiderea restaurantelor. În ce condiții mizere erau ținute alimentele

În ședința de Guvern de joi va fi adoptată Ordonanța de Urgență, iar prevederile pe care aceasta le presupune vor fi aplicate de la data de 1 august, deci pe o perioadă de 3 luni. În momentul de față, adaosul pleacă de la 10% și poate ajunge până la 45%. Reducerile vor fi făcute laq 14 categorii de produse agricole și alimentare.

Din momentul în care OUG va fi adoptatp va exista o perioadă de 30 de zile în care contactele vor fi renegociate, astfel încât românii să poată beneficia de prețurile reduse, începând cu data de 1 august.

Prin urmare, „la procesator preţul de achiziţie al materiilor prime va fi făcut un cost de producţie şi anume fişa de cost în care sunt incluse cheltuilelile directe şi indirecte pentru a nu afecta activitatea, iar după ce are fişa de cost, procesatorul poate pune un adaos comercial de maximum 20%”, au explicat sursele guvernamentale, marţi pentru News.ro.

Ce alimente vor fi ieftinite?

Atunci când vorbim despre supermarket-uri, costurile vor fi incluse în prețul produsului cu amortizare și reparații magazine, iar marja de adaos comercial este de maximum 20%. De asemenea, în acest interval de timp vor fi suspendate taxele prevăzute în legea practicilor comerciale neloiale. ANAF va efectua controale pentru a verifica fișele de cost.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că se insistă pe această Ordonanță astfel încât să existe un echilibru în tot sistemul. Șeful Guvernului a mai subliniat că este nevoie să existe un efort mixt din partea statului și dina parte privaților. Acest demers are ca scop ca până la finalul anului inflația să fie adusă la o singură cifră, iar nivelul de trai să fie mai bun.

„Cu toții susținem ca cetățenii români să acceseze produsele de bază la prețurile accesibile. E nevoie de analize și dialog cu toți cei care își desfășoară activitatea în tot lanțul. Din analiza pe care am făcut-o, acordul voluntar poate să asigure cea mai bună măsură.Ordonanța poate fi o măsură dacă se aplică pe o perioadă scurtă. În acest moment, o măsură care să ducă la o serie de blocaje în ceea ce privește asigurarea producției nu este binevenită”, a declarat fostul premier Nicolae Ciucă.

Măsurile proiectului de ordonanţă de urgenţă prevăd o reducere a adaosurilor comerciale la următoarele grupe de produse agricole şi alimentare:

  • Pâine albă simplă întreagă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialităţi.
  • Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%.
  • Brânză telemea din lapte de vacă vrac.
  • Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame.
  • Făină albă de grâu ”000” 1 kg.
  • Mălai standard 1 kg.
  • Ouă de găină calibrul M 10 buc.
  • Ulei de floarea-soarelui 1L.
  • Carne proaspătă pui – în aplicarea ordonanţei de urgenţă, înseamnă – pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi pui, varianta standard.
  • Carne proaspătă porc – în aplicarea ordonanţei de urgenţă, înseamnă – carne porc lucru, pulpă porc.
  • Legume proaspete vrac – în aplicarea ordonanţei de urgenţă, înseamnă – roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei kapia.
  • Fructe proaspete vrac – în aplicarea ordonanţei de urgenţă, înseamnă – mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă.
  • Cartofi proaspeţi albi vrac.
  • Zahăr alb tos 1 kg.

Alte articole: S-au înțeles: marile lanțuri străine de magazine au acceptat să scadă prețurile la alimentele de bază, în urma discuției cu premierul Marcel Ciolacu

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Căsătoriile și divorțurile devin mai scumpe din 2025. Taxele se dublează
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu în Ajunul Crăciunului
Program Kaufland, Lidl, Carrefour și al altor supermarketuri de sărbători. Sunt deschise până târziu ...
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține gospodine
Ce se întâmplă dacă pui 500 ml de oțet în mașina de spălat. Trucul ieftin pe care îl știu puține ...
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...