Conform nouolui ghid al cumpărătorului privind pesticidele din produsele agricole, căpșunele sunt produsele de pe piață cele mai contaminate.
Spanacul și varza kale sunt aflate pe următoarele locuri. Conform raportului, aproape 90% din mostrele de afine și fasole verde au ajuns la valori îngrijorătoare de pesticide față de anii trecuți.
Citește și Legumele au ajuns la prețuri record în România! Cât a ajuns 1 Kg de roșii, chiar în Postul Paștelui
Potrivit specialiștilor în sănătate, expunerea la alimente cu pesticide e dăunătoare mai ales pentru femeile însărcinate și copii. Ei recomandă ca, în cazul în care nu puteți să cumpărați fructe și legume organice, fără pesticide, este important să spălați produsele alimentare corespunzător.
Pe primul loc în topul alimentelor cel mai puțin contaminate se află avocado, urmat de porumbul dulce.
Citește și Cresc salariile angajaților de la stat. O nouă categorie de bugetari beneficiază de majorări
Pesticidele sunt folosite pentru protecția plantelor împotriva dăunătorilor. Ele cuprind erbicidele utilizate pentru combaterea buruienilor, fungicidele folosite împotriva bolilor produse de ciupercile patogene și insecticidele pentru combaterea dăunătorilor. Cel mai des însă, legumele și fructele conțin un pesticid numit imazalil, care este periculos pentru sănătate. Este o substanţă autorizată în 24 de ţări, iar limita admisă este de 5 miligrame pe kilogram la citrice.
Ce soluții putem găsi ca să reducem din cantitățile de substanțe nocive? Experții recomandă respectarea mai multor reguli, pentru a scădea cantitatea de pesticide ingerată: fructele şi legumele să fie spălate bine cu apă călduţă, iar acolo unde este cazul, acestea trebuie curăţate de coajă. Mai mult, se recomandă consumatorilor să cumpere din țările UE, precum și din Marea Britanie, deoarece UE are de departe cel mai protector regim de pesticide din lume.
O altă recomandare este să încercăm să folosim produse crescute local, pentru că evităm măcar substanțele care sunt puse pentru a asigura prospețimea pe timpul unui transport de mai lungă durată și să consumăm în general legume și fructe de sezon. Aceste recomandări sunt valabile nu doar pentru a ne feri de pesticide, ci și pentru a reduce poluarea și agricultura intensivă. Putem, de asemenea, să alegem produse organice, chiar dacă acestea sunt mai scumpe, beneficiile pentru sănătate sunt evidente.