- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Carnea de pui galbenă, pericol pentru sănătate? Ce spun reprezentanții ANSVSA

15 Apr, 10:01 • Bumbeneci Diana
Este sau nu sigură carnea de pui galbenă? Ce spun reprezentanții ANSVSA în acest context.
Carnea de pui galbenă, pericol pentru sănătate? Ce spun reprezentanții ANSVSA

Scandalul legat de carnea de pui galbenă este din ce în ce mai mare în spațiul public, după ce șeful Protecției Consumatorului a lansat acuzații cum că această carne ar fi ”vopsită”, ”îngălbenită” artificial. Mai mult, acesta a susținut că puii sunt ”împănați” cu tulpini periculoase de Salmonella.

Carnea de pui galbenă, pericol pentru sănătate?

În acest context, vicepreședintele ANSVSA, Dănuț Păle, a venit cu câteva precizări importante legate de carnea de pui galbenă, precum și pericolul de infestare cu salmonella. Conform oficialului, culoarea galbenă a puilor provine în mare parte de la furajele naturale, dar în unele cazuri poate fi și de la anumiți aditivi alimentari aprobați.

Vizavi de problema cu puiul galben, sunt rețete de furaje; puiul acum se crește după tehnologie și știți foarte bine că s-a trecut de la creșterea puiului în 30 de zile, la 2-3 luni, cu rețete furajere, cu porumb și alți constituenți care imprimă acea culoare galbenă. (…) Sunt astfel de pigmenți, de coloranți, de aditivi alimentari reglementați, aprobați, care sunt permiși.

La rețeta de furajare pentru pui sunt două tipuri de constituenți: cei naturali, pe care îi avem în porumb, în morcov, în lucernă, și sunt și anumiți pigmenți sintetici aprobați, dar care se folosesc foarte puțin în rețetele furajere”, a precizat Dănuț Păle pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura Modernă”.

pui vopsiți
pui vopsiți

Cât despre Salmonella, cazurile de infestare sunt foarte puține, susține reprezentantul ANSVSA. Oficialul încurajează consumatorii să respecte recomandările de procesare termică pentru carnea de pui, astfel încât să nu existe niciun risc de transmitere a bacteriei la om.

„În 2023, din 600 de milioane de pui crescuți pe loturi, au fost doar 0,9% alerte pe Salmonella, iar din cele 2.579 de tulpini de Salmonella, doar două sunt periculoase pentru om. (…) Aș vrea să înțeleagă consumatorii că există situații în care poate să îți scape, pentru că această bacterie crește în cuiburi, și există riscul ca tu, când controlezi, să nu pici pe zona respectivă.

Dar toți producătorii au pe etichetă recomandări de care trebuie să ținem cont. (…) Carnea de pui nu se mănâncă crudă, ea se procesează termic. Această bacterie, la 65-70 de grade Celsius este distrusă în câteva minute”, a mai subliniat Dănuț Păle, la AGRO TV.

Vezi și: Marcel Ciolacu face anunțul zilei cu privire la salariile românilor. Ce bani vor primi angajații

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult