- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cât câștigă România din taxele pe propietate. La jumate față de media europeană. FMI: „Actualul sistem din România este ineficient”

04 Aug, 21:10 • Cornel Ghimeșan
Încasările din taxele pe proprietate din România sunt cu puțin peste jumătate, comparativ media europeană. Ce concuzii au fost trase într-un raport realizate de Fondul Monetar Internațional.
Cât câștigă România din taxele pe propietate. La jumate față de media europeană. FMI: „Actualul sistem din România este ineficient”

În comparație cu media europeană, încasările din taxele pe proprietate din România sunt cu puțin peste jumătate, și reprezintă doar aproximativ o treime din veniturile medii ale statelor membre OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică)

Citește și: Ce se întâmplă cu facturile românilor! Hidroelectrica a făcut anunțul mult așteptat de pentru 500.000 de clienţi

“România are unul dintre dintre cele mai scăzute rapoarte taxe-PIB din Uniunea Europeană și acest raport a scăzut, în special, din 2015”, este una dintre concluziile care au fost cuprinse în raportul Fondul Monetar Internațional (FMI) care a analizat datele întregistrate la nivelul anului 2021.

Conform analizei efectuate de FMI, în anul 2021, încasările totale din taxele pe proprietate efectuate de administrațiile locale din România au reprezentat 0,6% din PIB. În comparație cu media statelor membre ale OCDE, care este o organizație formată din națiuni dezvoltate ce susțin principiile democrației reprezentative și a economiei de piață liberă, această sumă constituie doar o treime din procentul respectiv.

„Actualul sistem de impozitare a proprietăților din România, bazat pe suprafețe, este ineficient, generează venituri sub potențial, în timp ce determinarea valorii impozabile este inechitabilă și complexă”se arată în raportul FMI.

Din acest motiv, raportul redactat de Martin Grote și William McCluskey, care a primit aprobarea consiliului director al FMI, subliniază imperativul reformării sistemului de impozitare pe proprietate în scopul sporirii substanțiale a veniturilor la nivel local. Ei oferă exemplul că în deceniul recent, valoarea proprietăților a crescut, dar încasările provenite din impozitarea acestora au stagnat.

Ce arată raportul FMI despre România

Potrivit raportului FMI, în România, impozitele periodice pe proprietate generează încasări medii de aproximativ 0,5% din PIB, în contrast cu media Uniunii Europene, care este de 0,9% din PIB.

Deși caracteristica specifică a zonei Europei Centrale și de Sud-Est este că majoritatea veniturilor sunt obținute de autorități din impozitele aferente transferurilor de proprietate (precum taxele de vânzare-cumpărare), în timp ce statele din Europa de Vest se bazează predominant pe impozitele periodice pe proprietate, România se aliniază, în această privință, cu Franța, Danemarca și Islanda, bazându-se pe impozitele periodice.

Experții FMI explică, de asemenea, modul în care o reformă a sistemului de impozitare ar îmbunătăți relația dintre administrația locală și cea centrală. Un aspect crucial ar consta în eliminarea întârzierii în transferurile financiare de la nivel central, ceea ce ar debloca procesele administrative.

Experții Fondului Monetar Internațional au și propuneri cu privire la impozitele periodice, în ceea ce privește determinarea sumei impozabile.

Una dintre aceste propuneri este impozitarea valorii proprietății pe baza tranzacțiilor de pe piață, astfel încât povara fiscală să fie transferată de la persoanele cu venituri și proprietăți mici către cele cu venituri și proprietăți mari. Cu toate acestea, această metodă are dezavantajul că necesită o implementare pe o perioadă mai lungă.

În prezent, România adoptă o altă abordare, impozitând proprietățile în funcție de evaluarea imobiliară, bazată pe suprafață.

„În România există 9 milioane de proprietăți, iar pentru acestea trebuie făcute 18 milioane de evaluări de impozit”, se arată în raportul FMI

Alte articole: Facturi mai mari pentru români. Aproape 5 milioane de familii vor fi afectate în această toamnă

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult