În Iași, comercianții de mărțișoare pot spune că ocupă aproape gratis locurile oferite în acest scop de primărie.
Chiria zilnică este 1 leu/metru pătrat, astfel că un comerciant își poate acoperi cheltuielile dacă vinde un singur mărțișor, notează digi24.
”Suntem mulțumiți, n-avem de ce să ne plângem. Doar să ne dea Domnul vreme bună și cumpărători”, a declarat un vânzător de mărțișoare din cel mai mare oraș al Moldovei.
Reprezentanții Primăriei Iași spun că a fost impus acest tarif mic pentru a încuraja cât mai mulți producători de mărțișoare să-și poate scoate marfa la vânzare.
”Ideea principală a fost să încurajăm să vină cât mai mulți astfel de producători, să existe o concurență corectă. Prin urmare, am decis ca aceste tarife să rămână minimale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași, Sebastian Buraga.
În Timișoara, tarifele pentru comercianții de mărțișoare pornesc de la 2 lei/metru pătrat/zi, în timp ce la Deva acestea sunt de cinci ori mai mari.
Citește și De ce să pui în coșul de cumpărături și sirop de agave bio?
La Cluj-Napoca s-a mers, și anul acesta, pe varianta căsuțelor amenajate pentru vânzarea de mărțișoare în cadrul unui târg. Suprafața totală pusă la dispoziție în acest scop este de 500 de metri pătrați, pentru care o asociație a plătit primăriei peste 8.000 de lei. Asociatia respectivă a subînchiriat căsuțele comercianților, cu 6.000 de lei bucata, preț ce include utilitățile, curățenia și paza.
”Un pic cam mult pentru noi, dar e ok, încercăm să ne descurcăm”, a comentat un comerciant prețul pe care îl plătește pentru căsuță.
La Oradea, chiria unei tarabe pentru mărțișoare a ajuns să coste chiar și 1.670 de lei pe zi, adică aproape 560 de lei/metru pătrat, potrivit sursei citate.
Primăria Oradea a organizat licitații pentru 14 amplasamente din oraș, adunând astfel circa 60.000 de euro.
”Se pare că este o concurență între ei (comercianți – n.r.). Noi pornim cu un preț de 6,5 lei per metru pătrat, dar ei doresc să liciteze și să adjudece niște amplasamente mai de trafic în municipiul Oradea. Aceste prețuri majorate de 100 de ori sunt în două-trei poziții, unde traficul este mai intens”, a precizat Lucian Popa, director executiv la Primăria Oradea.
Un comerciant din Oradea spune că a plătit pentru tarabă 275 de lei plus TVA pe zi.
”Pe zi, noi am plătit 275 de lei + TVA. Din mărțișoarele de 2 lei putem să vindem câteva sute, mii de bucăți”, a spus el.