Datele publicate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în cel mai recent raport de specialitate nu reprezintă o surpriză, căci România este de mulți ani în topurile internaționale ale conexiunilor de internet cu cea mai mare viteză, în special în privința rețelelor fixe. Aceeași sursă menționează faptul că viteza medie de upload pentru internetul fix s-a majorat cu 240% în intervalul 2018 – 2023, iar cea pentru internet mobil a rămas constantă.
Pe parcursul anului 2023, testele realizate de către utilizatorii de internet fix în cadrul platformei Netograf au indicat o viteza medie de download în România de 381 Mbps, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 15% față de nivelul anului anterior. Viteza medie de upload s-a îmbunătățit și mai puternic, cu 24%, până la 347 Mbps.
Tot anul trecut, serviciile de internet mobil la nivel național au înregistrat viteză medie de download de 39 Mbps, față de 38 Mbps, în anul 2022. Și mai puțin satisfăcătoare sunt informațiile despre viteza medie de upload pentru internetul mobil – valoare de 12 Mbps în 2023, în scădere ușoară față de anul anterior.
„Debutul restrângerii acoperirii cu tehnologii de comunicații mobile de a treia generație (3G), în cursul anului 2023, în cadrul rețelelor mobile naționale, oferă un indiciu important cu privire la tendința de stagnare în evoluția acestor viteze. Se poate totuși estima în mod rezonabil că vitezele de download și upload vor înregistra ajustări pozitive în anii următori, odată cu încheierea procesului de eliminare a tehnologiilor 3G, concomitent cu avansul implementării, la nivelul rețelelor mobile, a tehnologiilor de comunicații mobile de a cincea generație (5G). Comparativ cu anul 2018, viteza medie de download pentru internetul mobil a crescut cu 70% în 2023, iar viteza medie de upload s-a menținut constantă”, se menționează într-un comunicat de presă al ANCOM, citat de Agerpres.
Utilizatorii de internet evaluează de obicei calitatea conexiunilor la internet nu doar prin nivelul vitezei, ci și prin stabilitate, adică acea capacitate de furnizare continuă a serviciului, fără întreruperi și fără alte erori care să afecteze experiența în mediul online.
Există tot mai multe activități pe internet care necesită un flux constant de date, astfel încât experiența de utilizare să poate fi una cel puțin satisfăcătoare. Ne putem referi la comunicarea video, la platformele de video streaming, la serviciile de trading și banking, dar și la partea de jocuri video de orice fel, multe dintre acestea jucate în rețea, alături de alți utilizatori.
La același capitol al divertismentului pe internet, merită menționate jocurile de masă în cazinouri precum NetBet Casino Romania (L1160651W000195, ONJN, 18+), unde distracția în secțiunile de ruletă, baccarat sau blackjack cu dealer live necesită o conexiune stabilă la internet pentru o experiență optimă.
În anul 2023, la o mie de conexiuni active pentru cei mai mari furnizori de internet fix, s-au înregistrat între 4 și 254 de reclamații, în timp ce în cazul internetului mobil, numărul acestora a fost extrem de redus. Evoluția numărului de reclamații privind deranjamentele valide indică o îmbunătățire a calității pentru trei dintre furnizorii de internet fix și o tendință de creștere a numărului de reclamații pentru ceilalți doi, comparativ cu anul 2022.
Trendul este totuși pozitiv în acest sens, căci operatorii implementează tehnologie de ultimă generație și insistă de asemenea pe monitorizarea calității serviciilor oferite, inclusiv din motive concurențiale, pentru fidelizarea clienților.
Netograf reprezintă în România mecanismul certificat de măsurare a calității serviciului de acces la internet, constituind singura platformă care ajută utilizatorii să obțină despăgubiri privind calitatea internetului fix și mobil. Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a lansat platforma Netograf tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor clienților de servicii de internet din țara noastră.