Mihai Trăistariu face, însă, bani frumoși și din muzică, mai cu seamă în luna decembrie. În preajma sărbătorilor, ca orice artist, și Trăistariu are un program extrem de încărcat.
Însă, oricât de solicitantă ar fi această perioadă pentru artist, câștigurile sunt pe măsură.
Cu o experiență remarcabilă în spate, Trăistariu percepe un tarif fix pentru concerte. Astfel, acesta încasează câte 1.500 de euro pentru un recital de 45 de minute, potrivit evz.ro
„Am avut, la un moment dat, și turnee iarna în câte 44 de localițăti, cântam pe ninsoare, pe ger, la numai câteva grade, chiar și cu minus. Îmi amintesc că, după acest maraton, am răgușit foarte rău, de-abia mai țineam concertul, am fost catastrofă. Iau zilnic, dimineața, câte o linguriță de miere, dar și propolis, un excelent antibiotic natural, e ca o pastilă zilnică, ca să nu intre virușii în mine. Plus o lingură de cătină cu miere, mai ales toamna și iarna.
Și în decembrie am concerte în aer liber, vreo 6, dar bafta mea este că, de Revelion, cânt pe la resorturile din Sinaia, la căldurică, în interior. Ca să nu răgușesc atunci când susțin concerte iarna în aer liber, de câte 45 de minute, nu forțez vocea, nu zbier. Apoi, intru repede în hotel și beau un ceai cald. Dacă mă trezesc dimineața cu probleme cu vocea, atunci fac pauze vocale, adică tac din gură și beau ceai de ceapă”, a declarat artistul pentru click.ro.
În anul 2006, artistul s-a clasat pe locul al patrulea la Eurovision, cu piesa „Tornero”.
Trăistariu are o rutină specială pentru a-și păstra vocea în formă maximă. Mai exact… mănâncă o ceapă înainte de concerte. Ceapa reduce inflamația din gât, rezultând o voce cristalină.
„Cu o seară înainte de Eurovision, eu fiind finalist la 11 ediții naționale, dar și de alte concursuri importante, mănânc câte o ceapă. Deși ai senzația că îți arde gâtul, de fapt ți-l dezumflă foarte bine. Iar dimineața, când mă trezesc, am o voce cristalină, merge brici. Desigur, dacă răcesc, iau și medicamente, fac aerosoli, injecții, sper însă să o pățesc cât mai rar. Vocea este instrumentul de bază al soliștilor, trebuie să avem grijă de ea”, a explicat el.
Citeste si Ce afacere are fiul lui Călin Georgescu. A fost coleg cu celebrul Novak Djokovic!