Altfel spus, 2-3 luni pe an le muncești doar ca să îți cumperi țigări. Prețul unui pachet de țigări variază între 23 de lei și 28 de lei.
Câți bani cheltuie un fumător pe țigări într-un an
La un calcul simplu, luând un preț mediu de 25 de lei per pachet, un român care fumează un pachet de țigări pe zi scoate din buzunar 9.125 de lei pe an pentru a-și întreține viciul. Dacă fumează un pachet de țigări la 2 zile, atunci cheltuie 4.562 de lei.
În condițiile în care salariul minim net este de 2.079 de lei, sumă pe care o câștigă aproximativ 2 milioane de români, înseamnă că, dintr-un an de zile, mai bine de două luni muncești doar pentru țigări.
Țigările se scumpesc de la 1 aprilie 2024
De la 1 aprilie, românii care sunt fumători vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru un pachet de țigări. Ordinul Ministerului Finanțelor care reglementează noul preț a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, după cum scrie în noul act normativ, „nivelul accizei specifice la țigarete în perioada 1 aprilie 2024-31 martie 2025 inclusiv este de 543,81 lei/ 1.000 de țigarete”.
Citeste si Parlamentul a adoptat oficial legea! Se interzice vânzarea țigărilor electronice pentru o categorie de români
Acciza se calculează prin aplicarea procentului legal la preţul de vânzare cu amănuntul al ţigărilor. Potrivit Codului Fiscal, procentul se aplică astfel:
- a) 13% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023 inclusiv;
- b) 12% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024 inclusiv;
- c) 11% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2024 – 31 martie 2025 inclusiv;
- d) 10% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, începând cu 1 aprilie 2025.
Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de ţigarete se determină anual, pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Citeste si Ministerul Agriculturii vrea ca Consiliul Concurenței să verifice scumpirile nejustificate ale produselor de bază