- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ce pensie primește după recalculare un român care a lucrat doar 15 ani. Ce se întâmplă cu veniturile sale din septembrie

11 May, 10:45 • Adrian Popovici
Un calcul recent arată ce pensie vor primii din septembrie 2024 românii care au doar stagiul minim de contribuție la CNPP, de 15 ani.
Ce pensie primește după recalculare un român care a lucrat doar 15 ani. Ce se întâmplă cu veniturile sale din septembrie

Asigurarea unei pensii la bătrânețe și cuantumul acestei reprezintă un subiect de interes pentru mulți români care se aproprie de momentul în care ar trebui să se retragă din activitate. În România, în jur de 1.100.000 de pensionari primesc pensie sau indemnizație la nivelul minim, de 1.280 de lei lunar. Pentru a fi eligibili pentru această sumă minimă, trebuie să fi lucrat cel puțin 15 ani, arată Newsweek.

În cazul în care un pensionar a contribuit la sistemul de pensii publice timp de 15 ani, chiar dacă suma pensiei bazate pe contribuții este sub 1.281 de lei, statul asigură banii necesari până la acest nivel. Noul sistem de calcul al pensiilor ia în calcul aspecte precum perioada de contribuție, cât și nivelul de venituri al salariatului. Cu toate acestea, nu toți pensionarii beneficiază de această modificare.

Din 1 septembrie, odată cu recalcularea, se estimează că românii  aflați la pensie vor avea parte de o majorare a veniturilor. Din nefericire, odată cu noua formulă de calcul există posibilitatea ca unele persoane să rămână cu aceiași pensie.

În spațiul public, numeroase voci au atras atenția repetat că un număr semnificativ de români nu vor avea o pensie mai mare după recalculare. Această situație este deosebit de valabilă pentru cei care primesc pensie minimă, în cuantum de 1.281 de lei lunar. Motivul constă în faptul că aceștia au lucrat între 15 și 25 de ani și nu au acumulat punctele bonus de stabilitate.

Te-ar putea interesa și: Daniel Baciu, șeful CNPP, anunț pentru românii care își așteaptă pensiile mărite: Noi deja avem procesul de evaluare finalizat 99,9%

 

Ce pensie primește un român care a lucrat dooar 15 ani?
Ce pensie primește un român care a lucrat dooar 15 ani?

Ce pensie primește un român care a muncit pentru 15 ani?

Sursa citată dă exemplul unui român care a contribuit doar pentru a obține o pensie de 900 de lei. Acesta se află în situația în care va primi în cele din urmă pensia minimă socială, care a fost crescută la 1.281 de lei. Diferența dintre aceste sume, respectiv 381 de lei, pentru care pensionarul respectiv nu a contribuit, va fi suportată de stat.

Pensia minimă în România este de 1.281 de lei, iar perioada minimă de contribuție este de 15 ani, în timp ce perioada completă este de 35 de ani. Iată două exemple de pensionari cu pensie minimă care nu vor beneficia de majorările la recalculare.

În primul exemplu dat de sursa citată, un român care a lucrat la întreținerea utilajelor într-o fabrică timp de 15 ani și 3 luni acumulează un total de 15,3 puncte, cu un punctaj mediu anual de 0,61. În decembrie 2023, acesta a primit o pensie de 1.125 de lei. La 1 ianuarie, a avut o creștere de 13,8%, adică 151 de lei, ajungând la o pensie de 1.276 de lei, iar statul a crescut-o la 1.281 de lei. La recalculare, deoarece nu are grupe și nici puncte de stabilitate, va primi 1.239 de lei la 1 septembrie 2024, ceea ce înseamnă că va primi pensia minimă de 1.281 de lei.

În cel de al doilea exemplu, un român beneficiază de o pensie în valoare de 912 lei. Cu toate acestea, datorită faptului că a contribuit mai mult de 15 ani, statul i-a majorat pensia până la nivelul de 1.281 de lei, reprezentând indemnizația minimă socială în România.

La recalculare, pensionarul ar urma să primească cu 350 de lei mai puțin decât pensia actuală. Având în vedere că a muncit 27 de ani și are doar 2 x 0,5 puncte de stabilitate pe lângă cele 10,66 puncte de pe talon, va primi 11,6 puncte x 81 de lei, ceea ce duce la o pensie de 930 de lei după recalculare.

Citește și: Mamele ar putea ieși la pensie mai repede! Cu cât s-ar putea reduce vârsta de pensionare în funcție de numărul de copii

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags: