„Ziua Eliberării” anunțată de Donald Trump reprezintă, de fapt, „ziua falimentelui economiei americane”, susține economistul Adrian Negrescu. Acesta a explicat că dacă taxele anunțate de președintele SUA intră în vigoare, primii care vor avea de suferit vor fi americanii, care vor plăti mai mult pentru aproape toate produsele pe care le folosesc în viața de zi cu zi. Mai mult, economia Statelor Unite ar putea intra în recesiune. Asta nu înseamnă că UE va fi ferită de efectele noilor tarife, dimpotrivă și economia blocului comunitar va fi zdruncinată, notează Antena 3.
Adrian Negrescu susține că multe dintre produsele pe care americanii le folosesc în fiecare zi sunt importante în Mexic, Canada și UE, toate fiind vizate de tarifele vamale anunțate de Donald Trump. Astfel, prețurile acestora vor crește, iar oamenii de rând vor avea de suferit.
„I-aș spune ziua falimentului pentru economia americană pentru că vor fi afectați puternic consumatorii americani în acest iureș de taxare pe care Donald Trump îl propune.
În momentul de față, mare parte din produsele de bază pe care americanii le consumă vin din Mexic, din Canada, chiar și din Europa, pornind de la alimente la mașini, la tot felul de lucruri care țin de viața lor de zi cu zi, nu mai vorbesc de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Practic, toate aceste taxe vor crește prețurile în Statele Unite. Americanii ce încearcă de fapt? Să-și reducă deficitul de 1,2 trilioane pe care îl au, o gaură financiară uriașă, prin aceste taxe din care speră să adune undeva la 600 de miliarde de dolari. Socoteala de acasă nu se va potrivi cu cea din târg, adică cea de pe piețe, pentru că crescând prețurile în economia americană se vor duce din păcate spre recesiune, iar americanii vor avea de suferit.
Deja se văd efectele pe burse. Dow Jones a scăzut cu 700 de puncte în ultimele zile, semn că investitorii se tem că tot acest război comercial nu va face altceva decât să ducă economia în recesiune”, a declarat economistul.
Efectele vor fi resimțite și în Uniunea Europeană. 22% in exporturile UE merg către Statele Unite, iar inclusiv România vinde piese de schimb și subansamble pentru mașini care vor ajunge în Statele Unite.
„Sper să nu se ajungă la un război, sper să fie doar o tactică de bullying economic și să existe negocieri ulterioare. Dacă americanii vor introduce aceste taxe, UE va avea de suferit, 22% din exporturile UE merg către SUA, doar mașini exportăm vreo 750.000 anual.
Economia UE va avea de suferit, un recul semnificativ din punct de vedere al producției și dezvoltării, și ne va afecta și pe noi. În zona auto, de exemplu, unde vor fi taxe de 25%, România vinde multe piese de schimb, subansamble pentru mașinile exportate în SUA.
Și noi vom avea puternic de suferit, dincolo de acel val puternic de inflație pe care îl vom simți în a doua parte a anului”, a mai spus Negrescu.