Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cel mai important oraș din România în care se află cel mai mare nod feroviar

24 Mar, 09:32 • Constantin Cristina
Un oraș din România se numără dintre cele mai importante localități, deoarece deține cel mai mare nod feroviar al Europei de Est.
Cel mai important oraș din România în care se află cel mai mare nod feroviar

Un oraș arădean pe nume Curtici a ieșit la iveală, după ce s-a aflat că cel mai important nod feroviar din estul Europei este în localitate. Curtici a devenit extrem de popular și tot mai căutat de către investitori, a informat antena 3 CNN.

Citește și: Timișoara a ajuns în Topul celor mai scumpe orașe. Cât costă un bilet pentru transportul în comun

Un oraș a devenit important pentru că deține cel mai mare nod feroviar

Datorită celui mai important nod feroviar, orașul a beneficiat de o dezvoltare economică rapidă, existând foarte multe societăți comerciale care acționează mai nou în Curtici.

Chiar și TIR-urile în număr de 800 au ca destinație, respectiv punct de plecare, orașul Curtici.

„Astăzi, Curticiul are unele dintre cele mai mari investiții în căile de rulare, nu doar la nivel local, ci și național, iar asta atrage și investiții private în economie”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.

Curtici, orașul important pentru că deține cel mai mare nod feroviar
Curtici, orașul important pentru că deține cel mai mare nod feroviar

Bogdan Ban, primarul orașului a spus că a reușit alături de echipa sa, să dezvolte transportul ce susține economia locală, să valorifice poziția geografică a orașului, urmând pe viitor și alte inițiative de proiecte.

„Suntem cel mai mare nod feroviar din estul Europei, avem un terminal intermodal care a atras parcuri logistice și firme mari. Pentru a dezvolta localitatea, săptămâna trecută am început un Plan Urbanistic Zonal pentru o nouă zonă industrială nepoluantă, pe locul gropii de gunoi, pe o suprafață de peste 8 ha. Am depus pe POIM un proiect pentru amenajarea unui parc fotovoltaic și panouri pentru toate clădirile administrației locale. Avem și foarte multe proiecte mai mici, dar care vor dezvolta mult zona”, a declarat primarul Bogdan Ban.

Orașul dispune de un parc modern pentru copii, iar, în viitor, vor fi create 11 puncte de acces gratuit la internet, potrivit adevarul.ro.

Alte articole: Cele 5 orașe din Europa pe care trebuie să le vizitezi neapărat. Excursii la prețuri mici sau all inclusive, de neratat

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
George Simion rupe tăcerea. Planul în care este implicat Călin Georgescu poate schimba soarta alegerilor?
George Simion rupe tăcerea. Planul în care este implicat Călin Georgescu poate schimba soarta alegerilor?
Gigi Becali îl desfiinţează pe George Simion. „Postul ăsta de deputat m-a costat aproape 700.000 de euro”
Gigi Becali îl desfiinţează pe George Simion. „Postul ăsta de deputat m-a costat aproape 700.000 ...
Val uriaș de concedieri la Audi. 7.500 de angajați vor rămâne fără locuri de muncă
Val uriaș de concedieri la Audi. 7.500 de angajați vor rămâne fără locuri de muncă
Ce a făcut Donald Trump la nunta lui Ilie Năstase din 1984. Ion Ţiriac l-a dat de gol: „A stat de la 9 seara până la 6 dimineaţa”
Ce a făcut Donald Trump la nunta lui Ilie Năstase din 1984. Ion Ţiriac l-a dat de gol: „A stat ...
Moment de groază pentru un cățel blocat pe stânci în timp de furtună. Pompierii au acționat de urgență
Moment de groază pentru un cățel blocat pe stânci în timp de furtună. Pompierii au acționat de ...
Declarații despre dosarul tezaurului dacic furat. Cum s-au dat de gol suspecții
Declarații despre dosarul tezaurului dacic furat. Cum s-au dat de gol suspecții
Hackerii au furat datele Orange România. Gruparea Babuk cere răscumpărare şi ameninţă că va publica 1 TB de date confidenţiale ale clienţilor
Hackerii au furat datele Orange România. Gruparea Babuk cere răscumpărare şi ameninţă că va publica ...
Paște 2025. Câte zile libere vor avea angajații și când începe vacanța elevilor
Paște 2025. Câte zile libere vor avea angajații și când începe vacanța elevilor
Cea mai delicioasă rețetă de post care te va cuceri de la prima mușcătură!
Cea mai delicioasă rețetă de post care te va cuceri de la prima mușcătură!
Se schimbă legea! Veşti excelente pentru românii care vor să-şi cumpere un apartament
Se schimbă legea! Veşti excelente pentru românii care vor să-şi cumpere un apartament
Războiul Simion-Gavrilă. Cine se retrage din cursa prezidențială
Războiul Simion-Gavrilă. Cine se retrage din cursa prezidențială
Ce este şi ce practici periculoase sunt promovate prin sleepmaxxing. Cel mai nou trend de pe reţelele sociale în 2025
Ce este şi ce practici periculoase sunt promovate prin sleepmaxxing. Cel mai nou trend de pe reţelele ...
Tragedie în lumea muzicii! A murit subit cea mai iubită cântăreață la doar 55 de ani. Fanii sunt în stare de șoc!
Tragedie în lumea muzicii! A murit subit cea mai iubită cântăreață la doar 55 de ani. Fanii sunt ...
Cod Rutier 2025 Greşelile din trafic pentru care se suspendă permisul de conducere. Şoferii vor fi notificaţi în 15 zile
Cod Rutier 2025 Greşelile din trafic pentru care se suspendă permisul de conducere. Şoferii vor fi ...
Scandal uriaș la Bruxelles! Huawei, acuzată de practici ilegale de lobby în Parlamentul European!
Scandal uriaș la Bruxelles! Huawei, acuzată de practici ilegale de lobby în Parlamentul European!
Horoscop marţi 18 martie 2025. O zodie trebuie să facă o alegere decisivă. Nu lua decizii pripite!
Horoscop marţi 18 martie 2025. O zodie trebuie să facă o alegere decisivă. Nu lua decizii pripite!
Avertismentul lui Kelemen Hunor către coaliţia de guvernare. „Altfel, nu va mai fi funcţională până în toamnă”
Avertismentul lui Kelemen Hunor către coaliţia de guvernare. „Altfel, nu va mai fi funcţională ...
Kelemen Hunor pune la îndoială independența lui Nicușor Dan: „Nu este așa!”
Kelemen Hunor pune la îndoială independența lui Nicușor Dan: „Nu este așa!”