- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cel mai mare producător de băuturi din România a contestat în instanță Sistemul RetuRo. Care este motivul

13 Mar, 11:32 • Fundeanu Madalina
RetuRO ajunge în instanță. Cel mai mare producător de băuturi din România cere suspendarea sistemului.
Cel mai mare producător de băuturi din România a contestat în instanță Sistemul RetuRo. Care este motivul

Cel mai mare producător român de băuturi a cerut în instanță suspendarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) a ambalajelor. Motivul este că țara noastră nu are pregătită o infrastructură în acest sens și pentru că RetuRO este o organizație care urmărește să scoată profit din acest proiect al statului, conform Profit.ro.

RetuRO ajunge în instanță. Cel mai mare producător de băuturi din România cere suspendarea sistemului

Romaqua Group, liderul producției de băuturi din România, cu peste 2.000 de angajați în 7 fabrici și cu mărci de prestigiu precum Borsec, Stânceni, Giusto și Albacher, a demarat o acțiune legală pentru suspendarea implementării Sistemului de Garanție – Returnare (SGR) a ambalajelor inițiat de Ministerul Mediului.

Compania argumentează că acest proiect, lansat fără finalizarea infrastructurii necesare, aduce daune considerabile întregului lanț de producție și distribuție, iar impactul negativ începe să se resimtă deja în prețurile produselor pentru consumatori.

„România are nevoie de un astfel de proiect, dar nu în această formă, nu o improvizație. Am semnalat anul trecut toate problemele SGR, prin multe mail-uri, atât către RetuRO, cât și Ministerului Mediului, fără niciun răspuns. Noi suntem deschiși la dialog, dar ca să venim la dialog, trebuie să ne cheme cineva, iar ei nici măcar nu răspund la mail. Nici dezbatere publică nu a fost.”, a subliniat Radu Lăzăroiu, directorul general al Romaqua Group și președintele Patronatului din industria apelor minerale APEMIN.

Citește și: Nivelul inflației a scăzut, dar a rămas peste 7%. Care sunt produsele și serviciile care s-au scumpit în ultima lună

RetuRo, program SGR
RetuRo, program SGR

Compania spune că operatorul sistemului ar trebui să fie o organizație nonprofit, conform standardelor europene, și nu o societate pe acțiuni cum este RetuRO, care urmărește profitul.

În plus, Romaqua constată faptul că acționariatul RetuRO include toți competitorii săi, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la neutralitatea și independența sistemului.

„Cum mă poți tu pe mine obliga prin lege, HG, OU, să fac contract cu o firmă comercială care are acționari toți concurenții mei? Nu este vorba despre o firmă de stat care să aibă monopol, ci de o SA”, a spus Radu Lăzăroiu.

O altă critică majoră se referă la lipsa infrastructurii necesare, deoarece sistemul funcționează doar cu un singur centru regional de colectare, cel din Bonțida, județul Cluj, din cele 17 planificate.

Transportul ambalajelor pe distanțe mari crește costurile și generează impact negativ asupra mediului, iar aceste costuri suplimentare se vor regăsi în taxele percepute comercianților și producătorilor, conducând la creșterea prețurilor pentru consumatori, potrivit sursei citate.

Vezi și: Bugetarii vor salarii de 1.500 – 2.000 de euro pe lună, dar aproape 50% nu au participat la niciun curs de formare profesională

Urmărește Daily Business pe Google News