Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) va organiza în data de 23 noiembrie, Topul Național al Firmelor 2022 (TNF 2022). Evenimentul se va desfășura începând cu ora 18:00, la Centrul Expozițional Romexpo. La eveniment sunt așteptați să participe reprezentanți ai celor mai performante companii, personalități ale autorităților publice centrale, precum și președinți ai Camerelor de Comerț Județene.
La nivelul întregii țări, pe primele 10 locuri se clasează 12.740 companii. Este vorba despre o serie de operatori economici din diferite sectoare de activitate, precum: industrie, servicii, comerț, turism, cercetare-dezvoltare și high-tech, agricultură, silvicultură și pescuit și construcții. Mai mult, aceste 12.740 de companii, cu o valoare totală a cifrei de afaceri de 212,14 miliarde de euro și un profit din exploatare de 19,56 miliarde euro, aveau, la sfârșitul anului trecut, un număr de 1.309.440 angajați.
Te mai poate interesa și: Licitația pentru acordarea de utilizare a frecvențelor 5G ajunge la final. ANCOM va anunța astăzi rezultatele
Amintim că și anul acesta CCIR premiază cele mai performante companii din România, în cadrul Galei „Topul Național al Firmelor” (TNF), ediția a XXIX-a. Mult așteptatul eveniment va avea loc miercuri 23 noiembrie, la Centrul Expozițional Romexpo. Reprezentanții mediului de afaceri care doresc să participe la Gala Topului Național al Firmelor 2022 se pot înscrie online, accesând link-ul: https://tnf.ro/inregistrare2022/
Ai mai putea citi și: Criza nu lovește românii care vor concediu la mare. De Black Friday s-au cumpărat vacanțe de 2 milioane de euro pe litoralul românesc