Medicul Cătălin Cîrstoiu face parte din lista cu noile decizii importante pe scena politică. Liderii coaliției PSD-PNL ar fi stabilit candidatul comun pentru Primăria Capitalei, susțin sursele Antena 3 CNN.
Conform primelor informații obținute prin intermediul surselor Antena 3 CNN, candidatul comun pentru Primăria Capitalei va fi medicul Cătălin Cîrstoiu, directorul Spitalului Universitar. Liderii coaliției ar fi întârziat decizia pentru că își doresc să pună la punct și un program politic și administrativ și să creeze și o echipă în spatele acestuia. Însă este cert: medicul Cătălin Cîrstoiu este baza coaliției la alegerile ce vor marca scena politică din București în vara anului 2024.
Ai putea citi: Cine este Ramona Chiriac, femeia care deschide lista PSD-PNL la alegerile europarlamentare
Sursele citate anterior au mai transmis că numele candidatului comun va fi anunțat astăzi de liderii coaliției.
Cătălin Florin Cîrstoiu, în vârstă de 49 de ani, este doctor în științe medicale, profesor universitar, decan al Facultății de Medicină U.M.F „Carol Davila”, din Bucureşti. De asemenea, medicul este decorat cu Ordinul Sanitar în grad de Cavaler. Se pare că medicul Cătălin Florin Cîrstoiu are o relație bună cu preşedintele Klaus Iohannis şi a fost de la început unul din candidații favoriți pentru Primăria Capitalei.
Coaliția va participa împreună la alegerile din Sectoare
Liderii PSD și PNL vor participa însă împreună la alegerile din cele 6 sectoare. În cadrul ședinței de coaliție de astăzi se vor stabili și numele candidaților la sectoarele 1, 2 și 5.
Robert Negoiță (sectorul 3), Daniel Băluță (sectorul 4) și Ciprian Ciucu (sectorul 6) vor fi susținuți de ambele partide.
Calendarul alegerilor din 2024
Poți citi azi și: O nouă întrunire PSD-PNL. Se decide lista finală pentru alegerile la Primăria Capitalei