Angajații români care sunt nevoiți să lucreze de Rusalii trebuie să primească, în schimbul muncii lor, anumite compensații legale. În caz contrar, angajatorii care nu respectă legea, vor plăti amenzi usturătoare de până la 10.000 de lei, conform informațiilor publicate de Antena 3 CNN.
În luna iunie, în afară de Ziua Copilului, românii sărbătoresc Rusaliile ortodoxe. Iar, cu această ocazie, românii beneficiază de o zi liberă legală.
În acest an, cele două zile de Rusalii se sărbătoresc în zilele de 23 și 24 iunie, ambele fiind stabilite de Codul Muncii ca zile libere.
În ciuda acestui lucru, la fel cum se întâmplă și în cazul Paștelui, prima și a doua zi a Rusaliilor pică întotdeauna duminica și lunea. Acest lucru înseamnă că din cele două zile de sărbătoare – 23 și 24 iunie – doar a doua zi de Rusalii va fi liberă pentru cei ce muncesc, în mod obișnuit, de luni până vineri, conform informațiilor regăsite în Codul Muncii.
Ai mai putea fi interesat și de: Facturile românilor la energie, de 3 ori mai mari vara aceasta! Metode prin care putem plăti mai puțin
Totuși, există și categorii de angajați care lucrează în domenii care nu își pot opri activitatea, astfel încât aceștia sunt nevoiți să se prezinte la muncă inclusiv în zilele libere legale.
Mai exact, este vorba aici despre românii care lucrează în unitățile sanitare și în unitățile de alimentație publică, dar și în locurile în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Prin urmare, în cazul acestora, conform Codului Muncii, se stabilește compensarea acestora cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă nu există posibilitatea de a primi timp liber, salariații au dreptul de a primi un spor de cel puțin 100% din salariul de bază.
În situația în care nu acordă liberele legale salariaților, angajatorii riscă amenzi colosale de până la 10.000 de lei.
Vezi mai multe știri: Românii își pot lua „rămas-bun” de la vacanțele în Bulgaria! În ce stațiune vecină au devenit prețurile inaccesibile