Românii au cheltuit 1,7 miliarde de euro pe deplasări în străinătate în primele trei luni din acest an, în creştere cu 21% faţă de perioada similară a anului anterior, arată datele de la BNR. Nimic nu domoleşte apetitul românilor pentru călătoriile în afara ţării după anii de restricţie din pandemia de COVID 19, anunță Zf.
„Turismul extern este în creştere în primele trei luni din acest an, noi am avut vânzări mai mari cu 72% în lei şi număr de turişti mai mare cu 52%. Cererea a fost mai mare atât pentru deplasări de business, cât şi pentru cele cu scop de vacanţă“, a spus pentru ZF Lucia Morariu, directorul general al agenţiei de turism Eximtur.
BNR publică lunar contul curent al balanţei de plăţi (intrări şi ieşiri) în servicii, iar cele mai recente date arată că în turism avem deficit de 711 milioane de euro în primele trei luni din acest an.
Suma cheltuită de străini pe deplasările în România a crescut, la puţin peste un miliard de euro în T1, dar rămâne sub nivelul lăsat de români pe deplasările în străinătate.
Ai mai putea citi: Este oficial! Ministrul de Finanțe anunță cum se va face cumulul pensiei cu salariul! „Instituțiile de stat au început să înțeleagă mai bine rolul”