- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Creștere de 15% a vânzărilor de bunuri de larg consum pe piața din România în 2023. Care sunt categoriile care au înregistrat cele mai mari vânzări

21 Feb, 18:44 • Adrian Popovici
În ultimul trimestru din 2023, vânzările de bunuri de larg consum (FMCG) în România au înregistrat o creștere de 10%, iar pe tot parcursul anului anterior au crescut cu 15%, conform analizelor realizate de NielsenIQ. Macro-categoriile care au înregistrat cea mai semnificativă creștere includ băuturile non-alcoolice și produsele de menaj sau îngrijire personală
Creștere de 15% a vânzărilor de bunuri de larg consum pe piața din România în 2023. Care sunt categoriile care au înregistrat cele mai mari vânzări

În ultimul trimestru din 2023, vânzările de bunuri de larg consum (FMCG) în România au înregistrat o creștere de 10%, iar pe tot parcursul anului anterior au crescut cu 15%, conform analizelor realizate de NielsenIQ. Macro-categoriile care au înregistrat cea mai semnificativă creștere includ băuturile non-alcoolice și produsele de menaj sau îngrijire personală, transmite Agerpres.

Potrivit datelor furnizate de NielsenIQ, 41% dintre consumatorii din România și restul Europei au sentimentul că se află într-o situație mai precară decât în anul precedent. Din aceștia, 77% consideră că această schimbare este atribuită costurilor de trai mai ridicate, în timp ce 41% atribuie situația încetinirii economice.

În România, în trimestrul patru din 2023, volumele pieței de FMCG au înregistrat o stagnare pentru prima dată în aproape doi ani. Potrivit analizelor NielsenIQ, creșterea medie a prețurilor bunurilor de larg consum în acest trimestru a fost de doar 8,4%, în comparație cu cea din primul trimestru, care a fost de 23,2%.

Te-ar putea interesa și: Ce alimente s-au scumpit în ianuarie 2024. Ce spun cele mai noi date ale INS despre prețurile pe care le găsesc românii în magazine?

Cum este situația din România?

În ciuda încetinirii inflației în România, creșterile salariale au cunoscut, la rândul lor, o încetinire, iar puterea de cumpărare a românilor rămâne redusă din cauza decalajului dintre inflație și salarii din anul trecut. În trimestrul patru al anului 2023, piața de bunuri de larg consum (FMCG) din România a înregistrat o creștere de 10%, iar pe întreg parcursul anului, o creștere de 15%, cu macro-categoriile băuturilor non-alcoolice și a produselor de menaj sau îngrijire personală evidențiindu-se prin cea mai semnificativă expansiune.

În acest context, cele două industrii și-au modificat strategiile promoționale, adoptând o abordare mai agresivă în ultimul trimestru al anului față de perioada similară din anul anterior. Vânzările de băuturi alcoolice au beneficiat de o promovare cu aproximativ 5% mai intensă în comparație cu trimestrul patru din 2022, în timp ce produsele de îngrijire personală și pentru locuință au înregistrat o creștere promoțională cu aproximativ 3%.

Cu toate acestea, chiar dacă eforturile promoționale în aceste două categorii au fost semnificative, eficiența ofertelor a scăzut în trimestrul patru din 2023 pentru toate macro-categoriile de produse, observându-se o diminuare a incrementalității aduse de promoții în comparație cu perioada anterioară.

În trimestrul patru din 2023, piața de e-commerce din România a continuat să înregistreze o creștere valorică, fiind impulsionată în special de categoriile de băuturi alcoolice și non-alcoolice. Totuși, ritmul de creștere este mai lent în comparație cu vârful istoric înregistrat în trimestrul precedent.

Similar cu trendul din alte țări, consumatorii români sunt tot mai flexibili în alegerea canalelor de retail pentru a-și satisface nevoile. În 2024, companiile vor trebui să își sincronizeze strategiile online cu cele din magazinele fizice pentru a rămâne competitive. De asemenea, este important ca acestea să nu se axeze exclusiv pe obținerea de creșteri imediate și să evite promovarea excesivă, care ar putea afecta progresul lor pe termen lung. Găsirea unui echilibru între profitabilitate și sustenabilitate va fi esențială pentru succesul în fața provocărilor financiare din acest nou an.

Citește și: Inflația, ținută sub control de plafonarea prețului la alimente. Care sunt produsele care au contribuit cel mai mult la stabilizarea indicatorului în 2023

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags: